Atenţie, şoferi. E lege: cei care suferă de aceste boli vor rămâne fără permis

A fost adoptată de către Camera Deputaților o lege care va lăsa fără permis mii de șoferi. Conform noilor reguli, doctorii sunt obligați să îi trimită la un control de specialitate pe toți cei care suferă de probleme medicale care le va afecta condusul.
Romania TV
04 dec. 2018, 10:34
Atenţie, şoferi. E lege: cei care suferă de aceste boli vor rămâne fără permis

Cine nu se supune, ajunge pieton. Intră în această categorie şi cei care iau medicamente puternice. Potrivit legii, orice medic este obligat să îi trimită la consultaţii de specialitate pe şoferii cu afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale au diabet ori iau sedative.

Când au primit biletul de trimitere, pacienţii au la dispoziţie 3 zile să meargă la specialist, scrie capital.ro.

La rândul lor, potrivit legii, specialiştii au la dispoziţie o zi să anunţe la poliţie rezultatul examinării, adică dacă şoferul este sau nu apt să mai conducă.

În cazul în care a trecut o lună şi pacientul nu a fost la specialist, este raportat automat de către primul medic şi devine pieton.

În unele ţări, spun medicii, şoferii care au diabet le prezintă la cerere poliţiştilor un glucometru cu valoarea glicemiei.

Medicii care nu îi raportează pe şoferii inapţi medical să conducă vor fi amendaţi.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Program de Paște 2025 pentru Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi, Penny sau Mega Image. Orarul supermarketurilor în perioada 18 – 22 aprilie
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți