Un urs a fost văzut, marţi, în municipiul Braşov, animalul fiind observat în zona centurii oraşului. Jandarmii intervin pentru a-l goni spre pădure, iar localnicii au fost anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de prezenţa animalului.
Potrivit primelor informații furnizate de I.S.U. Brașov, ursul ar fi fost văzut, mai întâi, în zona străzilor Hărman și Vlahuță, scrie brasovtv.com.
Citeşte şi O cabană dintr-o localitate din Braşov s-a făcut scrum în noaptea de sâmbătă spre duminică
Apoi, animalul a ajuns în cartierul Tractorul. Jandarmii și un echipaj de la S.M.U.R.D. sunt în zonă.
Inițial, prin sistemul RO-ALERT a fost transmis un mesaj de avertizare a populației, cu privire la prezența ursului în zona cartierului Tractorul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Cristinel Roşu, a declarat că ursul a fost reperat, marţi, de echipajele de intervenţie în zona Stabilus, din apropierea centurii Braşovului, scrie news.ro. În momentul când era urmărit de echipajele de jandarmi ursul a intrat într-un lan de porumb.
Reprezentantul IJJ Braşov spune că zona respectivă nu este locuită. De asemenea, ursul nu a atacat pe nimeni şi nu s-au înregistrat pagube materiale în urma acţiunilor sale.
Ulterior, ursul a fost văzut în apropiere de Dealul Lempes.
Locuitorii Braşovului au fost anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de prezenţa ursului în municipiu.
La faţa locului, pe lângă echipajele de jandarmi se află şi o ambulanţă SMURD.
Acţiunea jandarmilor este în desfăşurare.