ROMANIA – NORVEGIA 31-23. Meci superb al naţionalei tricolore, care intră în lupta pentru medalii la CE 2018 UPDATE

Campionatul European de handbal 2018: România învinge campioana europeană Norvegia şi merge în grupa principală 2 cu 4 puncte. Grupa principală II e formată din România, Norvegia, Germania, Olanda, Ungaria și Spania. Următoarea partidă va fi cu Olanda, duminică de la ora 19.00.
Romania TV
05 dec. 2018, 17:53
ROMANIA - NORVEGIA 31-23. Meci superb al naţionalei tricolore, care intră în lupta pentru medalii la CE 2018 UPDATE

UPDATE: ”Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, mă bucur din tot sufletul că eu şi fetele am făcut un meci superb şi acum ne bucurăm de victorie. Noi am încercat să facem un joc bun, am fost foarte concentrate, mă bucur că totul s-a terminat cu bine. Suntem foarte fericite. Ne pregătim de grupa cealaltă. Am muncit ca să mergem cu 4 puncte în grupa principală. Trebuie să ne recuperăm foarte bine”, a declarat Iulia Dumanska, MVP-ul meciului.

La rândul său, antrenorul Ambros Martin a declarat: ”Şi noi, şi Norvegia aveam nevoie de punctele de azi. E important pentru noi, îmi place încrederea cu care jucăm, sunt mulţumit. În grupa principală nu va fi la fel, au fost trei meciuri până acum, de acum contează şi pregătirea fizică. Vom juca cu Olanda, joacă repede, iar noi trebuie să jucăm la fel, dar mai ales cu încredere. Nu e timp de relaxare, doar de recuperare şi să pregătim ce urmează. Fetele sunt obosite fizic, dar mental, ştiu că sunt fericite”.

Pivotul Crina Pintea a declarat că supramotivarea a ajutat echipa să învingă Norvegia.

”Suntem foarte fericite că am câştigat, am fost supermotivate şi asta ne-a ajutat să câştigăm. Mă bucur tare mult că suntem atât de unite şi frumoase împreună. Iulia a fost senzaţională în poartă, iar când ai apărare şi poartă, e fantastic. Credem în noi. Visăm la semifinale, visăm mult, dar e o cale lungă. E important să luăm pas cu pas, cred că putem face ceva foarte frumos, trebuie să ne recuperăm, să luăm totul pas cu pas şi în în sufletul nostrum să credem. Au fost trei meciuri foarte intense, avem nevoie de odihnă, dar şi să rămânem la fel de concentrate şi împreună. E un cadou frumos de Moş Nicolae”.

Naţionala de handbal feminin a României a învins miercuri, la Brest, campioana europeană en-titre, Norvegia, scor 31-23 (18-12), în ultimul meci al grupei D preliminare, la CE din Franţa. Tricolorele încheie pe primul loc grupa şi merg mai departe cu maximum de puncte, 4.

Pentru România au marcat Neagu 11 goluri, Chiper 5, Geiger 4, Buceschi 4, Pintea 4, Udriştoiu 1, Ardean Elisei 1, Laslo 1, iar de la echipa nordică s-a remarcat Kristiansen 5 reuşite.

În urma rezultatului, România, calificată anterior în grupa principală 2, încheie grupa preliminară D pe primul loc, cu 6 puncte în clasament.

Tot miercuri s-a jucat şi cealaltă partidă din grupa D, între Germania şi Cehia, scor 30-28 (16-16).

Clasamentul final al grupei D: 1. România 6 puncte, 2. Germania 4, 3. Norvegia 2, 4. Cehia 0.

România, Germania şi Norvegia se califică în grupa principală 2, iar tricolorele vor continua competiţia cu 4 puncte, Germania cu 2, iar Norvegia fără punct.

După cele trei partide din grupa D, Cristina Neagu, deja golgeter all-time al Campionatului European, a ajuns la 217 goluri marcate.

Naţionala României a obţinut calificarea în grupa principală 2 încă de luni seară, când a trecut de Germania, cu 29-24 (14-11), după ce anterior învinsese Cehia, cu 31-28 (17-11).

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se califică în grupele principale, două a câte şase formaţii, în care vor lupta, la Nantes şi Nancy, pentru calificarea în semifinale, programate în 14 decembrie, iar ulterior finalele (Paris, 16 decembrie).

Obiectivul echipei României la CE2018 este clasarea pe unul din locurile 1-6.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

Titlul european este deţinut de Norvegia, care a dispus de Olanda în finala din 2016.

  • Germania s-a impus în fața Cehiei și merge mai departe. Grupa principală II e formată din România, Norvegia, Germania, Olanda, Ungaria și Spania.

ROMANIA – NORVEGIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING 2018 TVR: 

ROMANIA – NORVEGIA 18-12 la pauză, repriză excelentă a României la CE de handbal.

În Grupele principale se califică primele trei clasate. Clasamentul grupei D arată astfel: 1. România 4p (60-52), 2. Norvegia 2p (63-50), 3. Germania 2p (57-61), 3. Cehia 0p (45-62) 

„Cel mai important e că am făcut un meci excepţional, că am câştigat împotriva Germaniei şi că avem sigur două puncte în main-round, asta e tot ce contează”, a spus Neagu.

„Va fi foarte greu contra Norvegiei. Le cunosc foarte bine şi ştiu că, după ce pierd, nu resimt presiunea. Sunt chiar şi mai agresive, şi mai periculoase. Cel mai important e să avem noi forţă şi putere”, a prefaţat ultima partidă din grupa de la Brest şi selecţionerul României, Ambros Martin.

ROMANIA – NORVEGIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING 2018 TVR: România conduce grupa D a Euro 2018

România conduce grupa D, de la Brest, după ce a învins cu 31-28 Cehia şi cu 29-24 Germania în primele două partide, şi şi-a asigurat deja calificarea în grupele principale.

Norvegia a fost învinsă surprinzător în jocul de debut, 32-33 cu Germania, însă s-a revanşat în faţa Cehiei, pe care a spulberat-o, scor 31-17.

Naționala scandinavă a apelat la întăriri înaintea partidei cu România. Astfel, nordicele au chemat de acasă o extremă stânga experimentată. Este vorba de Camilla Herrem, o handbalistă de 32 de ani care a evoluat în trecut și la HCM Baia Mare. Aceasta a participat la toate marile succese ale scandinavelor: a câștigat Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial și Campionatul European. Herrem i-a luat locul în echipă unei alte extreme stânga, Thea Mork.

Obiectivul României la Euro 2018 este clasarea în primele şase locuri.

ROMANIA – NORVEGIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING: Cristina Neagu, temperată: „Haideţi să jucăm împotriva Norvegiei, să vedem ce se întâmplă”

Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European de Handbal. Neagu a înscris în partida cu Germania golul cu numărul 206, reuşind astfel să o depăşească pe Agnes Farkas (205 goluri). 

Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei, dar nu s-a lăsat dominată de acest gând, fiind în continuare concentrată pe ceea ce trebuie să facă întreaga echipă şi a subliniat importanţa victoriei cu Germania: ”Cred că am făcut un pas înainte faţă de meciul împotriva Cehiei şi asta este tot ce contează. Mergem sigur cu două puncte în Main Round”, a spus Neagu pentru ProSport.

Chiar dacă echipa naţională a României are un început excelent în competiţie şi starea de entuziasm înconjoară întregul lot, Cristina Neagu alege să ia totul pas cu pas, fiind concentrată doar pe următorul meci, cu Norvegia: ”Haideţi să jucăm împotriva Norvegiei, să vedem ce se întâmplă, dacă putem să luam puncte şi din acel meci şi apoi vedem pe mai departe. Nu vreau să vorbesc acum despre lucruri mari, pentru că sunt destul de entuziasmată după această victorie cu Germania, dar am jucat foarte bine şi trebuie să fim mândri de această evoluţie”, a continuat căpitanul echipei naţionale. 

Cristina Neagu este convinsă că România poate să arate şi mai bine decât a făcut-o în meciul cu Germania, progresând pe măsură ce avansează în competiţie: ”Ar fi ideal să jucăm şi mai bine de la meci la meci, depinde şi de adversar. Dar cu Germania ne-am pregătit foarte bine tactic, apărarea a făcut toţi banii, iar Denisa (n.r. Dedu), ce să mai spunem despre ea, a făcut un meci excepţional”.

ROMANIA – NORVEGIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING

O premieră o reprezintă faptul că nu Cristina Neagu este golgheterul echipei naţionale într-un turneu final. După primele două jocuri, căpitanul echipei a marcat 13 goluri, cu şapte mai puţin decât Eliza Buceschi, golgheterul la zi al Campionatului European. ”Degeaba înscriu foarte multe goluri, iar România pleacă acasă devreme. Prefer să înscriu mai puţin, dar România să ajungă departe în competiţie”, a încheiat Neagu.

România joacă împotriva Norvegiei miercuri, 5 decembrie, de la ora 22:00.

 

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Produsul adorat de milioane de români pe care îl vinde o femeie întoarsă din Austria. Afacerea ei este unică în țară
Capital.ro
Românii trebuie să facă din nou ITP-ul. Se suspendă automat. Legea îi obligă
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. I s-a comunicat totul prin e-mail!
DailyBusiness
ATENȚIE LA CE MÂNCAȚI! Aceste alimente cresc riscul de demență
Adevarul
Boala gravă ce poate fi contactată de la o doză de bere sau suc. Avertismentul unui medic: „Orice doză poate fi letală”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Sancțiuni aspre pentru stăpânii de animale. Mulți au crezut că este o glumă
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Noua iubită a lui Michele Morrone e româncă şi a lucrat pentru frații Tate! Cum arată Bianca
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Primele imagini cu mormântul lui Nicu Covaci. Funeraliile au avut loc cu porțile închise
Capital.ro
Anunț BNR pentru cei cu bani la bancă. Ce se întâmplă cu cardurile. Valabil pentru toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Kamala Harris conduce cu 3 puncte procentuale în fața lui Donald Trump într-o confruntare directă
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!