S-a născut primul copil din lume dezvoltat într-un uter transplantat de la o femeie decedată

O femeie din Brazilia care a primit un uter transplantat de la o donatoare decedată a născut o fetiţă, acesta fiind primul caz de acest fel din lume care a avut succes, potrivit medicilor citaţi de Reuters.
Filip Stan
05 dec. 2018, 10:43
S-a născut primul copil din lume dezvoltat într-un uter transplantat de la o femeie decedată

Cazul, prezentat în revista medicală The Lancet, a implicat conectatea vaselor de sânge, a ligamentelor şi a canalelor vaginale între uterul transplantat şi persoana beneficiară.

Alte 10 transplanturi de uter de la donatoare decedate, care au avut loc în Statele Unite, Cehia şi Turcia, nu au reuşit să ducă la sarcini viabile.

Fetiţa din Brazilia s-a născut prin cezariană, la 35 de săptămâni şi trei zile, cu o greutate de 2.550 de grame.

Dani Ejzenberg, medic la Spitalul Universitar din Sao Paulo, care a condus cercetările, a spus că transplantul, efectuat în septembrie 2016, când femeia avea 32 de ani, arată că tehnica este fezabilă şi poate oferi femeilor cu infertilitate uterină acces la un număr mai mare de posibili donatori.

Normele actuale pentru a beneficia de un transplant de uter este ca organul să provină de la un membru al familiei aflat în viaţă, care doreşte să îl doneze.

„Numărul oamenilor care doresc şi se angajează să doneze organe după moartea lor este mult mai mare decât al donatorilor aflaţi în viaţă, oferind o populaţie mult mai largă de posibili donatori”, a afirmat Ejzenberg într-un comunicat referitor la rezultat.

Ea a adăugat însă că rezultatele şi efectele donaţiilor de utere de la donatori vii şi decedaţi trebuie să fie comparate şi a spus că tehnica poate fi îmbunătăţită şi optimizată.

Primul copil dezvoltat într-un uter donat de o persoană aflată în viaţă s-a născut în Suedia, în 2013. Oamenii de ştiinţă au raportat până în prezent 39 de proceduri de acest tip, care au avut ca rezultat naşterea a 11 copii vii.

Experţii estimează că infertilitatea afectează 10%-15% din cuplurile aflate la vârsta reproductivă, la nivel mondial. Din acest grup, aproximativ una din 500 de femei are probleme uterine.

Înainte ca transplanturile de uter să fie posibile, singurele opţiuni erau adopţia sau naşterile din mame surogat.

În cazul din Brazilia, beneficiara transplantului s-a născut fără uter din cauza unui sindrom numit Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser. Donatoarea avea 45 de ani ţi a murit din cauza unui atac vascular cerebral.

La cinci luni după transplant, uterul nu a dat semne de respingere, ecografiile au fost normale, iar beneficiara avea menstruaţii regulate. Ovulele fertilizate şi congelate anterior au fost implantate după câteva luni, iar 10 zile mai târziu a fost confirmată sarcina.

La momentul publicării studiului în revista The Lancet, fetiţa avea şapte luni şi 20 de zile, era hrănită la sân şi avea o greutate de 7,2 kilograme.

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Singura băutură pe care medicii o recomandă pentru inimă și creier. Conține o substanță care îmbunătățește funcțiile organismului
Capital.ro
Călin Georgescu NU va candida. Greșeala îl costă președinția: CCR îl va bloca
Playtech.ro
Pericol de cutremur major! Românii au fost avertizaţi, autorităţile au intrat în alertă. Ce se întâmplă în ţară...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
Decizie CCR: impozitarea progresivă a pensiilor speciale este neconstituțională. „Reglementări insuficient elaborate și lipsite de precizie”
wowbiz.ro
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României!
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Pericol pe un drum din România. Șoferii sunt atacați cu bolovani
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
Prima reacție a lui Lucian Gubernea, bărbatul care a vrut să-i dea foc mașinii lui David Popovici. De la ce a pornit conflictul, de fapt
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Doliu imens în PSD. O tragedie cum România nu a mai trăit: Nu există cuvinte să aline suferința
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Coliziune mortală între un avion American Airlines și un elicopter Black Hawk
MediaFlux
Se TERMINĂ RĂZBOIUL în UCRAINA! Omul lui TRUMP a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Corabia Șoșoacăi în prag de naufragiu politic: sfeștania nu a folosit la nimic