„Am avut azi dimineaţă la solicitarea dânsei o discuţie la sediul partidului şi mi-a spus că intenţionează să candideze. I-am spus foarte clar că PDL respectă toate criteriile codului etic al partidului, deci pe listele PDL nu poate candida”, a precizat Vasile Blaga.
„La sfârşitul acestei săptămâni voi face o conferinţă de presă la Petroşani pentru că doresc să anunţ colegiul şi locuitorii din colegiu care m-au ales motivele acestei demisii”, a declarat Monica Iocob Ridzi.
Ridzi a mai precizat că în acest moment PDL a devenit „un partid al dublei măsuri”, sugerând că în cazul său atitudinea partidului a fost dură, în timp ce în stiuaţii mai grave a dovedit toleranţă.
Fostul ministru, alături de alte 11 persoane, a fost trimisă în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.