Ambulanţierii acuzaţi de furt contestă controlul judiciar. Verdictul se va da luni

Agitaţie mare vineri la Judecătoria Corabia, acolo unde ar fi trebuit să se judece plângerile formulate de cei 13 ambulanţieri asupra măsurii controlului judicar pentru 60 de zile luată de procurorii Parchetului pe 4 decembrie, perioadă în care aceştia nu pot să-şi exercite activitatea. Deşi s-a intrat în sala de şedinţe, majoritatea inculpaţilor acuzaţi că au furat motorină din autosanitarele Staţiei de Ambulanţă din localitate fiind prezenţi, pronunţarea în cauză s-a amânat pentru luni, la prânz.
Romania TV
07 dec. 2018, 18:47
Ambulanţierii acuzaţi de furt contestă controlul judiciar. Verdictul se va da luni

Ambulanţierii din Corabia acuzaţi că furau benzina şi că ar putea fi vinovaţi de moartea a opt oameni, vor înapoi la muncă. Ei au contestat măsura controlului judiciar şi le-au cerut judecătorilor să-i lase din nou să conducă maşinile de salvare.

Judecătorul Elena Lascu, preşedintele Judecătoriei Corabia, a declarat că 11 dintre cei 13 şoferi de ambulanţă puşi sub control judiciar de anchetatori s-au aflat în sala de judecată şi că pronunţarea s-a amânat pentru luni, la ora 12:00, pe motiv că dosarul este unul voluminos şi trebuie studiat. „11 dintre cei 13 ambulanţieri cercetaţi sub control judiciar au fost prezenţi în sală. Dosarul a fost luat în pronunţare, dar s-a amânat pentru luni, la ora 12:00. Este un dosar mai mare pe care trebuie să îl studiem. Nu se poate da o soluţie imediat, într-un dosar care are, deocamdată, două volume”, a spus Elena Lascu, preşedintele instanţei de judecată.

Întrebaţi de jurnalişti dacă sunt vinovaţi sau dacă au furat carburant, ambulanţierii au spus că nu. Mai mult chiar, unul dintre ei a declarat că nici viaţa oamenilor nu a fost pusă în pericol şi că de 15 ani de când lucrează ca ambulanţier a salvat vieţile acestora. La întrebarea „Aţi pus viaţa în pericol a oamenilor că aţi furat motorină?”, acesta a răspuns „Nu. De 15 ani de când lucrez la Ambulanţă, pot spune că am salvat vieţile multor oameni”. 

În apărarea şoferilor de ambulanţă au venit şi avocaţii acestora. „(…) Sunt sub control judiciar, nu pot să muncească, nu pot să-şi întreţină familia, nu pot să-şi achite o rată la bancă în condiţiile în care nu s-a dovedit până acum că sunt vinovaţi. Dacă la finalul cercetărilor se stabileşte că sunt vinovaţi aceşti oameni, vor plăti, asta este, dar până la acest moment cred că totuşi această măsură este venită prea târziu şi nu ar mai fi fost momentul să fie luată. Este opinia mea şi o menţin. De viaţa celor opt oameni nici nu putem vorbi, potrivit ordonanţei prin care a fost dispusă această măsură preventivă sunt cercetaţi doar pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Uciderea din culpă nu s-a găsit nicăieri. Clienţilor mei nu li s-a adus la cunoştinţă acest lucru, ca atare pentru mine este doar un zvon public. În momentul în care li se va pune în vedere că vor fi cercetaţi şi pentru această infracţiune, cu siguranţă o să discutăm şi în acest sens. Până atunci, încă odată mă repet, este doar un zvon public”, a declarat Aurel Cojocaru de la Baroul Olt, avocat al mai multor ambulanţieri. Acesta a fost completat de avocatul Radu Pascu, care, de asemenea, reprezintă mai mulţi inculpaţi. „Acum se discută numai oportunitatea măsurii controlului judiciar. Clienţii mei au spus că sunt nevinovaţi, mult se exagerează, deocamdată suntem în probatoriu, trebuie să administrăm şi noi probe în apărare. Nu am avut timp să aprofundăm problemele, suntem la început, trebuie să analizăm şi noi dosarele, apoi vom vedea. Procurorul îşi face treaba, sunt nişte suspiciuni, vedem dacă se confirmă sau nu. În apărarea lor, au spus că nu au furat motorină. Nu mergeau cu viteză mică la intervenţii şi chiar nu sunt probe în acest sens. Am observat că s-a făcut o expertiză în baza rapoartelor GPS, chiar expertul precizează că sunt timpi unde viteza a fost de urgenţă şi consumul a fost pe măsură. În foarte scurt timp o să vedem care este adevărul. Vom cere evident să vedem dacă aceste GPS-uri sunt omologate, cred că sunt nişte probleme. Oricum, clienţii mei spun că este cu neputinţă să pornească la un interval atât de mare, cum se reţine în ordonanţa de instituire a măsurii. Ei când au întârziat, au întârziat două – trei minute, sigur vom cere o confruntare între rapoartele GPS cu consemnările din foile de parcurs şi registrul special al asistentului, listingul de la 112. Este o exagerare în privinţa persoanelor care ar fi murit din cauza întârzierii la caz”, a spus avocatul.

Deşi ambulanţierii de la Staţia Corabia nu au fost acuzaţi şi de ucidere din culpă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia au început urmărirea penală în cauză, in rem, şi în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiuni. Anchetatorii investighează dacă opt persoane au murit pentru că şoferii de pe ambulanţe nu au plecat la timp către cazuri sau pentru că au mers cu viteze reduse. Reprezentanţii Parchetului Corabia au informaţii că uneori autosanitarele plecau la solicitări şi după mai bine de o oră, deşi protocolul prevede doar două minute de la primirea apelului. „Cercetările la acest moment nu sunt extinse. Este începută urmărirea penală în cauză, in rem, în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor, dacă se va stabili o legătură de cauzalitate între infracţiunea de ucidere din culpă şi activitatea infracţională a inculpaţilor din această cauză, să fie continuate cercetările faţă de ei pentru această faptă. Repet, la acest moment, urmărirea penală în ceea ce priveşte uciderea din culpă este începută in rem, deci în cauză, nu în privinţa celor 15 inculpaţi”, a spus procurorul Lavinia Dorcu, purtătorul de cuvânt al Parchetului. Între timp, toate cele 15 posturi de ambulanţier au fost scoase la concurs şi vor fi ocupate pe perioadă determinată, până la soluţionarea dosarului în instanţă. Acum, permenanţa la Corabia este asigurată de şoferi de ambulanţă de la Slatina şi Caracal.

Ambulanţierii sunt suspectaţi că ar fi furat motorină timp de trei ani, în luna august 2018 la domiciliile acestora, dar şi la sediul Ambulanţei Corabia, având loc descinderi ale poliţiştilor de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Olt, sprijiniţi de luptărori ai Serviciului de Acţiuni Speciale Olt şi jandarmi. „Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal, în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015 – 2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției publice. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor”, spun poliţiştii. În urma descinderilor de atunci, au fost ridicate mai multe bidoane cu motorină, în vederea continuării cercetărilor.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Scandalul conjugal dintre Petre Daea și soția sa. Decizie neașteptată a instanței
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Sute de schiori blocați pe un telescaun în Alpii francezi de Crăciun
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?