Astfel, pe noua ordine de zi se află ambele propuneri, atât cea cu privire la distribuirea a 687 de milioane de lei, cât şi cea în care suma este de 550 de milioane de lei.
Propunerea de a acorda dividende suplimentare a fost introdusă pe ordinea de zi în urma unei adrese trimise de Ministerului Energiei pe data de 6 noiembrie 2018, care are în anexă o adresă a Ministerului Finanţelor Publice şi un memorandum semnat pe 31 octombrie 2018.
Măsura este propusă având în vedere „rezultatele financiare de excepţie obţinute de Hidroelectrica înregistrate la data de 30.09.2018, faţă de aceleaşi perioade ale anilor precedenţi”, informează compania. Un alt argument în favoarea distribuirii acestor dividende este „disponibilul de cash din această perioadă şi planul investiţional al Hidroelectrica pentru anii 2018-2023”.
Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Energiei (80%) şi Fondul Proprietatea (20%).
Ministerul Energiei a solicitat şi altor companii din subordine, precum Romgaz, Nuclearelectrica şi SAPE, acordarea de dividende suplimentare. Totodată, Transgaz şi Transelectrica, companii aflate de asemenea în subordinea Ministerului Economiei, au propus în AGA acordarea de dividende suplimentare, la solicitarea Ministerului.