„Se va ajunge să se dea afară 1.000 de angajaţi pe criterii neştiute de nimeni. 1.000 de oameni vor pleca şi vor pleca cu 2-3 săptămâni înainte de alegeri. Nu vor pleca cei mai răi, cei mai puturoşi. Vor pleca cei care n-au pilă, care nu sunt amante, care nu sunt soţii, care nu au ceritificate medicale ş.a.m.d„, a declarat Valentin Nicolau.
Nicolau a precizat că TVR încearcă să contracteze un credit comercial de 10-15 milioane de euro. „Salariile compensatorii, estimate între 10 şi 15 milioane de euro, ele sunt o ficţiune, pentru că banii nu există. Se încearcă a se lua un credit comercial de la bancă. În condiţiile astea, nu ştiu ce bancă comercială ar putea să acorde unei televiziuni care are 170 de milioane de euro gaură un credit comercial şi nici nu are cu ce să-l garanteze”, a spus Nicolau, citat de Mediafax.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Cameră, Raluca Turcan, a ironizat această măsură pe care TVR doreşte să o promoveze în planul său de redresare economică a instituţiei.
„Deci plăţile compensatorii presupun ca TVR să ia un credit să dea afară nişte oameni ca să-şi acopere nişte datorii. Mie îmi sună interesant, bun din punct de vedere managerial”, a spus Turcan.
Concedierile colective în TVR vor începe în 20 noiembrie şi vizează 962 locuri de muncă, după procesul de restructurare de personal televiziunea urmând să rămână cu 2.340 de angajaţi, potrivit unui notificări transmise de Claudiu Săftoiu, PDG al SRTv, în 11 septembrie, Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV) – sindicatul reprezentativ din instituţie.
La data de 31 august 2012, numărul total de salariaţi al TVR era de 3.302.
În prezent, proiectul planului de reorganizare şi restructurare de personal în cadrul SRTv face obiectul consultării cu SPUSTV, sindicatul putând face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.
Potrivit notificării transmise sindicatului, propunerile trebuie să fie însoţite de „soluţii economice viabile care să compenseze economic concedierile, astfel încât obiectivul economic aprobat prin memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de SRTv, aprobat de Guvernul României, să fie atins”. În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.
În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul, aplicarea măsurii de concediere colectivă se menţine, SRTv va notifica în scris inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, după cum a declarat la momentul respectiv Claudiu Săftoiu.
TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august.
Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.
TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.