Senatorii au aprobat ca bugetul instituţiei pe anul 2019 să fie de 241.648.000 de lei

Plenul Senatului a adoptat luni o hotărâre prin care bugetul instituţiei pe anul 2019 este stabilit la suma de 241.648.000 de lei.
Romania TV
10 dec. 2018, 18:09
Senatorii au aprobat ca bugetul instituţiei pe anul 2019 să fie de 241.648.000 de lei

Astfel, la cheltuieli curente sunt prevăzute 231.803.000 lei, dintre care cheltuieli de personal – 170.090.000 lei, bunuri şi servicii – 37.809.000 lei şi transferuri între unităţi ale administraţiei publice – aproximativ 8.910.000 lei.

Pentru cheltuielile de capital sunt alocaţi 9.845.000 lei.

Potrivit deciziei de luni a senatorilor, adoptată cu 62 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 25 de abţineri, bugetul Camerei superioare a Parlamentului are prevăzută suma de 14.680.000 lei la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”.

În bugetul Senatului sunt prevăzute pentru anul 2019 sume pentru efectuarea de plăţi necesare acţiunilor ce se vor desfăşura în perioada exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019 în sumă totală de 16.200.000 de lei.

„Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Senat cuprinde, la venituri, suma de 700.000 lei, iar la cheltuieli suma de 700.000 lei. Veniturile realizate de Senat vor fi reţinute integral de către acesta pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital aferente activităţilor finanţate din venituri proprii, organizate cu aprobarea Biroului permanent. Eventualele disponibilităţi înregistrate la sfârşitul anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceleaşi destinaţii. Biroul permanent poate aproba utilizarea încasărilor şi pentru alte destinaţii”, se arată în hotărâre.

Actul normativ prevede, totodată, faptul că numai în cazul obţinerii unor venituri suplimentare pot fi depăşite cheltuielile prevăzute în bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii.

La titlul ‘Bunuri şi Servicii’ sunt incluse, printre altele, sumele necesare întreţinerii şi funcţionării sediului Senatului, cheltuielile privind deplasările în ţară şi străinătate ale senatorilor şi personalului.

Plenul a aprobat o propunere de buget pe care Senatul o transmite Ministerului de Finanţe pentru a fi inclusă în proiectul bugetului de stat pentru anul 2018.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stare de alertă în România. Vine viitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație