Judecătoarea din dosarul Transferurilor contestă sentinţa: „Am crezut că banii erau pentru că eu şi Borcea ne-am plăcut”

Judecătoarea lui Borcea contesta executarea! Geanina Terceanu, condamnata definitiv in dosarul Transferurilor, a contestat decizia și a mers din nou in fata magistraților de la Înaltă Curte de Justiţiei şi Casaţie.
Romania TV
13 dec. 2018, 10:12
Judecătoarea din dosarul Transferurilor contestă sentinţa:

Fosta judecătoare Geanina Terceanu a declarat la Înalta Curte de Casație și Justiție că fostul finanțator al clubului Dinamo Cristian Borcea i-a lăsat în geantă 10.000 de euro, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la locuința acestuia, relatează Agerpres.

Fosta judecătoare a relatat că a fost dusă de avocatul George Iorgovan, cu care avea o relație de amiciție, la o locuință din zona de nord a Capitalei, pentru a se întâlni cu Borcea.

„Iorgovan mi-a spus că va fi o discuție scurtă. Nu a avut loc nicio discuție despre bani. Borcea a încercat să-mi explice cum e mecanismul transferurilor. Am stat două ore, era noapte. Locul era undeva în nordul Bucureștiului. Eu am dat ca punct de reper o cale ferată, undeva către Pipera. Domnul Borcea a vrut să discutăm despre dosar și i-am zis că abia l-am primit. I-am explicat că nu se pune problema să vorbim despre dosar. Borcea nu a îndrăznit să îmi ceară o soluție. Am discutat ca doi oameni care trebuiau să-și umple timpul rămas la dispoziție. La finalul discuției din acel imobil, după ce m-am ridicat, mi-a lăsat o sumă de bani în geantă. A spus că mi-a lăsat ceva. Nu am verificat. S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Abia acasă am verificat. Nu am povestit nimănui despre suma de bani și nici despre întâlnire. Acasă am constatat că erau 10.000 de euro. Nu am restituit banii, pentru că nu am vrut să reiau legătura nici cu Borcea. Inițial, am crezut că banii erau pentru că ne-am plăcut reciproc, dar a fost doar impresia mea”, a declarat Terceanu.

Întrebată de ce nu a spus de la început despre întâlnirea cu Borcea, iar la urmărirea penală a amintit doar de frații Becali, Geanina Terceanu a răspuns: „S-a lucrat foarte mult asupra mea. Au zis să dau declarații și despre Borcea, pentru că așa scrie în denunț. Am fost amenințată, dar nu de către inculpați. Ei se feresc să discute cu mine. Nu vreau să zic ce mi s-a întâmplat la urmărirea penală decât în ultima mea cuvântare”. 

În dosarul Transferuroilor, fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat la 7 ani și 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali la 5 ani și 8 luni închisoare.

De asemenea, Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a primit 7 ani și 10 luni închisoare, iar Geanina Terceanu a luat 5 ani și 6 luni.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la Geanina Terceanu, banii reprezentând mita primită de aceasta.

Conform DNA, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care frații Becali și Cristian Borcea, alături de alți conducători din fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații, pe motiv că fapta nu există.

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

„Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată lui Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro)”, susțin procurorii.

Ulterior, în martie 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv pe cei implicați în dosarul transferurilor, desființând astfel soluția de achitare dată de judecătoarea Terceanu. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni