Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cei doi bărbaţi cu vârste de 31 şi, respectiv, 52 de ani, au fost audiaţi, miercuri seară, mai multe ore, la Poliţia oraşului Fieni, procurorii dispunând ulterior reţinerea acestora pe bază de ordonanţă şi începerea urmăririi penale în cazul lor.
Cei doi suspecţi urmează să fie duşi în arestul IPJ Dâmboviţa, iar în cursul zilei de joi vor fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Pucioasa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în dosarul în care s-au făcut cercetări pentru braconaj apare şi numele bărbatului ucis de urs, miercuri dimineaţă, Ilie Leotescu, în vârstă de 63 de ani, cei doi bărbaţi reţinuţi miercuri seară pentru complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului recunoscând că l-au ajutat pe Leotescu să ucidă ursul.
Conform aceloraşi surse, cei doi bărbaţi au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ încă de marţi şi că miercuri dimineaţă s-au dus toţi trei ca să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă.
Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia era un cuţit, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii.
Un bărbat a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de urs, în două localităţi învecinate. Din primele informaţii, ursul era prins într-o capcană, iar după atac acesta a reuşit să scape. Tot miercuri, o altă persoană a fost atacată, dar a reuşit să scape de animal.
„Este o perioadă în care urşii coboară pentru a-şi asigura hrana cu fructele din livezile oamenilor. Nu avem de a face cu un comportament deviant, ci primele supoziţii cu un atac în urma prinderii ursului din această capcană.
Este posibil ca oamenii să se fi speriat şi să pună capcane”, a declarat la România TV ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Rovana Plumb a mai explicat că dacă în cazul acestui fond de vânătoare s-a excedat populaţia de urşi, există două alternative: relocare unde populaţia de urşi este scăzută sau un eventual export relocare externă către acele fonduri de vânătoare care pot primi dacă în România există un număr suplimentar de urşi faţă de normele prevăzute în normele europene.