Plângere la Secţia pentru magistraţi faţă de constituirea completurilor de 3 judecători

Un inculpat într-un dosar al lui Radu Mazăre, Georgică Giurgiucanu, a depus o plângere la Secția pentru anchetarea magistraților, prin care cere cercetări privind constituirea completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ, întrucât, spune el, o hotărâre de formare a acestora nu există, potrivit Mediafax.
Romania TV
14 dec. 2018, 12:17
Plângere la Secţia pentru magistraţi faţă de constituirea completurilor de 3 judecători

„Am invocat o excepție de nelegală compunere a completului de 3 (n.r. – judecători) având în vedere că hotărârea pe care s-a bazat constituirea acestui complet este una care pe de o parte nu am vazut-o și care, pe de altă parte, din punctul nostru de vedere, nu există întrucât nu a fost publicată nicăieri, astfel încât ea nu poate produce efecte juridice. Mai mult decât atât, în lege și în textul Constituției, se menționează expres că nu poate fi făcută compunerea Înaltei Curți din altceva decât prin lege. Așa cum s-a decis și în hotărârea care a decis conflictul, dreptul la un proces echitabil este compus și din dreptul ca un complet să fie constituit imparțial, independent și prin tragere la sorți, adică în mod aleatoriu”, a declarat Ingrid Mocanu, apărătorul lui Georgică Giurgiucanu.

Potrivit avocatului, aceste completuri de 3 judecători nu ar fi imparțiale deoarece judecătorii erau „grupați după voința acestora”.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Subprefectul de Călărași, în imagini greu de privit. Deputatul social democrat a demisionat. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Românii ar putea călători fără vize în SUA, începând de anul viitor! Ce presupune campania „Calificăm România”, lansată de Guvern
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Jens Stoltenberg subliniază importanța sprijinului SUA pentru Ucraina în cadrul NATO
MediaFlux
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! Schimbări majore de PLAN
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'