Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, pompierii Detaşamentului Slatina au intervenit, sâmbătă seară, pe DJ 677, între localităţile Salcia şi Pleşoiu, la un accident rutier în care a fost implicat un autocar în care se aflau 29 de pasageri şi şoferul.
Până la finalizarea misiunii de repunere a autocarului pe carosabil, cele 29 de persoane au fost transportate la şcoala din localitatea Slătioara. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ 40 de minute. Pasagerii şi-au continuat deplasarea către destinaţie cu acelaşi autocar.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au transmis că accidentul s-a produs deoarece şoferul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo şi de drum, a pierdut controlul direcţiei şi autocarul s-a răsturnat în afara carosabilului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul fiind negativ.