Alegerea Merriam-Webster vine după ce Oxford Dictionaries a desemnat „toxic” drept cuvântul anului, iar „dezinformare” a fost termenul ales de Dictinary.com.
Peter Sokolowski, şeful Merriam-Webster, a declarat pentru Associated Press înaintea anunţului făcut luni că „justice” (justiţie, n.r.) s-a aflat între cele mai căutate cuvinte ale anului, datorită evenimentelor care au avut loc. Condamnarea lui Michael Cohen şi votul pe care îl va da Senatul american pentru reforma sistemului penal se numără între subiectele care au influenţat căutările.
Căutările după „justiţie” de anul acesta, comparate cu 2017, au crescut cu 74% pe site-ul cu peste 100 de milioane de vizualizări şi aproximativ jumătate de milion de vizitatori pe lună, potrivit lui Sokolowski.
„Este un cuvânt la care lumea s-a gândit în tot acest an”, a mai spus el despre termenul care vine din limba latină.
Între cuvintele care au cunoscut o creştere în căutări anul acesta se numără „maverick”, „respect” şi „excelsior”, legate de decesul senatorului John McCain, al cântăreţei Aretha Franklin şi al scriitorului Stan Lee.