SKAI este una unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din Grecia şi face parte din trustul de media care include un post radio şi este afiliat celui mai mare cotidian, Kathimerini.
Poliţia a informat că un dispozitiv exploziv improvizat a fost detonat în apropiere de clădirea SKAI la ora locală 2:35 după două telefoane de avertizare către două instituţii de presă. Televiziunea a informat că geamurile primelor şase etaje au fost sparte.
„Pagubele materiale sunt mari pe aproape toate etajele, cele mai mari fiind la etajele trei şi patru, unde se află birourile angajaţilor”, se arată în comunicat publicat pe site-ul televiziunii.
„Imaginile sunt sfâşietoare. Tavanul s-a prăbuşit, geamurile au fost făcute bucăţi”, este precizat în comunicat.
Nimeni nu a revendicat atacul deocamdată.
Atacurile la scară mică asupra companiilor, clădirilor statului, poliţiei şi politicienilor sunt comune în Grecia, o ţară cu un istoric bogat în violenţă politică.
Olga Gerovassili, ministrul pentru Protecţia Cetăţenilor din Grecia, a declarat că atacul a avut ca ţintă democraţia.
„Democraţia este totuşi protejată şi nu se află în pericol”, a precizat ea.
Jurnaliştii care prezentau matinalul transmiteau în direct din faţa clădirii.
Corespondentul SKAI pentru poliţie a precizat că dispozitivul conţinea în jur de cinci kilograme de explozibil şi a fost plasat pe o alee îngustă apropiată clădirii.
Imaginile video difuzate în presa locală arată un nor de fum care iese din clădire. Imaginile din interior arată geamurile sparte şi birourile pline de bucăţi de geam.
„Libertatea presei nu va fi terorizată de nimeni”, a declarat Maria Spyraki, purtătoarea de cuvânt a partidului Noua Democraţie pentru SKAI.