O „capsulă a timpului” va însoţi un vehicul spaţial israelian în călătoria sa spre Lună

Oamenii de ştiinţă israelieni care se pregătesc să lanseze în 2019 primul vehicul spaţial al acestei ţări ce va fi trimis pe Lună au prezentat luni o "capsulă a timpului", care va participa la această călătorie în spaţiu, informează AFP.
Romania TV
18 dec. 2018, 13:33
O

Capsula timpului, care este considerată o mărturie a omenirii pentru generaţiile viitoare, conţine trei discuri digitale pe care se află câteva mii de fişiere. Ea a fost plasată în cadrul unei ceremonii speciale în acel vehicul spaţial de organizatorii misiunii, îmbrăcaţi în salopete albe, în uzina în care este pregătit acest program spaţial.

Discurile conţin desene realizate de copii, imagini cu simboluri israeliene, precum drapelul naţional în alb şi albastru, cântece israeliene şi amintirile unui supravieţuitor al Holocaustului. Discurile vor fi depozitate pe Lună.

Compania israeliană SpaceIL speră să lanseze acest vehicul de 585 de kilograme în februarie 2019, însă data exactă a lansării nu a fost deocamdată fixată.

Dispozitivul va fi trimis în spaţiu cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX, ce aparţine antreprenorului sud-african Elon Musk. Lansarea ar trebui să aibă loc de la baza Cape Canaveral din Statele Unite, iar vehiculul spaţial israelian va avea nevoie de o lună şi jumătate pentru a ajunge pe Lună.

Proiectul dispune de un buget de aproximativ 95 de milioane de dolari şi este finanţat de donatori privaţi. SpaceIL a încheiat şi un parteneriat cu Israel Aerospace Industries, una dintre cele mai mari companii israeliene din domeniul apărării.

Organizatorii afirmă că, în caz de reuşită, acesta nu va fi doar primul vehicul spaţial israelian care va asoliza pe Lună, ci şi primul vehicul spaţial privat care va reuşi această performanţă. Vehiculul a primit numele „Bereshit” („Geneză” în limba ebraică, n.r.), în urma unui sondaj realizat pe reţelele de socializare.

El seamănă cu un cazan, susţinut de mai multe picioare metalice şi cu rezervoare de carburant rotunde, dispus sub platoul central al dispozitivului. Vehiculul spaţial este echipat cu un dispozitiv care măsoară câmpul magnetic, cu scopul de a culege date care vor permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul în care s-a format Luna. Măsurătorile vor fi partajate cu agenţia spaţială americană (NASA).

Proiectul a fost demarat în cadrul programului „Google Lunar XPrize”, care a investit 30 de milioane de dolari pentru a îi încuraja pe oamenii de ştiinţă şi pe antreprenorii din sectorul privat să dezvolte misiuni în jurul Lunii, ce pot fi realizate cu costuri reduse.

În cele din urmă, premiul oferit de Google nu a mai fost atribuit, fapt care nu a împiedicat însă echipa israeliană să îşi continue proiectul.

Întrebat de jurnalişti în legătură cu faptul că proiectul nu s-a derulat aşa cum era prevăzut, Yariv Bash, cofondator al SpaceIL, a precizat că, atunci când programul a fost lansat, organizatorii „credeau că acesta va dura doi ani, că bugetul va fi mai mic de 10 milioane de dolari şi că dispozitivul spaţial va cântări mai puţin de cinci kilograme”.

„Şi iată-ne acum, opt ani mai târziu, cu un proiect de aproape 100 de milioane de dolari”, a adăugat antreprenorul israelian.

Spynews
Imagini dureroase de la înmormântarea Denisei, una din fetele ucise în Constanța. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum | FOTO
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu 500 de lei pe zi. Angajatorul oferă, cazare, transport și contract pe perioadă nedeterminată. Nu ai nevoie de studii superioare
Capital.ro
Cutremur în televiziunea din România. E demisia anului: Urmează o perioadă cu emoţii!
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ cu Simona Halep. S-a afișat public cu noul iubit? Nu se mai ascunde
DailyBusiness
Se anunţă FACTURI URIAȘE pentru români la iarnă
Adevarul
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită pe 14 septembrie. Ce nu trebuie să faci în această zi
Spynews
Ce să nu faci de Înălțarea Sfintei Cruci. Sărbătoare importantă pentru creștini pe 14 septembrie
Spynews
Ce a apărut pe cer, în Eforie Nord! Fenomenul care pe mulți i-a speriat: "Ne privește Dumnezeu" / FOTO
Evz.ro
Cum se păstrează strugurii peste iarnă. Soluția care te scutește de drumurile la supermarket
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată exactă vin ninsorile în București
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
A nins în Europa! Imagini cu zonele acoperite de zăpadă! Când ajunge ciclonul Boris în România
Capital.ro
S-a dat ordinul în România! Se anulează jumătate din datorii. Cine poate beneficia
StirileBZI
Poți avea un salariu de 5.000 de lei pe lună, chiar și fără studii superioare! Unde poți găsi aceste locuri de muncă
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
China va crește treptat vârsta legală de pensionare pentru a combate îmbătrânirea populației
MediaFlux
CASA de PENSII, ANUNȚ pentru PENSIONARI privind PROBLEMELE cu RECALCULAREA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...