UPDATE: Fetiţa în vârstă de opt ani a murit. „Din păcate, fetiţei de 8 ani i s-a declarat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, accidentul a avut loc pe DN 14, la intrarea în localitatea Şaroş pe Târnave dinspre Mediaş, unde doi copii care traversau neregulamentar au fost loviţi de un autoturism condus regulamentar spre Sighişoara de un bărbat în varsta de 45 de ani, din Sibiu.
„Este vorba despre două fete, în jur de 7-8 ani, una din ele este rănită grav”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au spus că la accident intervin un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), unul dintre copii fiind în stop cardio-respirator.
De asemenea, a fost trimis în sprijin şi un echipaj SMURD cu medic de la ISU Sibiu şi un alt echipaj SMURD cu medic de la ISU Mureş, urmâdn să intervină echipajul care va ajunge primul.
Fata de şapte ani a fost preluată de echipajul SMURD, având un traumatism la un picior, şi este transportată la Spitalul din Mediaş.
Echipajul SAJ efectuează manevre de resuscitare la locul accidentului pentru salvarea fetei de 9 ani, până când ajunge echipajul cu medic.
Trafic este blocat complet.