CCR a amânat pe 16 ianuarie decizia privind sesizarea de conflict între Parchetul General şi Parlament pe tema protocoalelor cu SRI

Curtea Constituţională a României a amânat pe 16 ianuarie 2019 pronunţarea unei decizii asupra sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Romania TV
19 dec. 2018, 05:51
CCR a amânat pe 16 ianuarie decizia privind sesizarea de conflict între Parchetul General şi Parlament pe tema protocoalelor cu SRI

UPDATE Judecătorii constituţionali au amânat miercuri pronunţarea soluţiilor în mai multe dosare, din lipsă de timp. Termenul stabilit este 16 ianuarie 2019.

COMUNICAT CCR

În ceea ce priveşte:

A. Obiecțiile de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii privind declasificarea unor documente, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art.1 alin.(1), (3) şi (4), art.2, art.3 alin,(1), art.4, art.5 şi art.6 din aceasta, obiecții formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, de un număr de 30 de senatori ai Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România, și, respectiv, de Președintele României.

B. Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de un număr de 60 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

C. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 și art.12 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil și privind abrogarea art.II alin.(1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr.22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, obiecție formulată de un număr de 50 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România, Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară și deputați neafiliați

D. Sesizările de neconstituționalitate privind Hotărârea Parlamentului României nr.37/2018 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, sesizări formulate de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaţilor şi, respectiv, de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat.

Având nevoie de timp, Curtea Constituțională a amânat începerea dezbaterilor pentru data de 16 ianuarie 2019.

E. Cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, declanşat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, cerere formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Având nevoie de timp, Curtea Constituțională a amânat pronunțarea pentru data de 16 ianuarie 2019.

_______

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a susţinut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus Justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

„Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, (…) conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…) Acţionând în acest mod, conferind, prin acte secrete, SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, declara Iordache la CCR.

La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

„Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea SRI. (…) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale (…). Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legii”, a subliniat Nedelcu.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

DailyBusiness
Călin Georgescu ar putea provoca un HAOS politic în România după victoria sa
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Capital.ro
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Playtech.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale, contestat la Curtea Constituțională. În ce caz se pot anula alegerile?
DailyBusiness
Strategia-surpriză prin care Călin Georgescu vrea să cucerească Președinția cu sprijinul unui partid controversat!
Adevarul
O femeie și-a ascuns copilul de restul familiei, timp de 3 ani, într-un sertar. De ce a luat această decizie
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Silviu Prigoană n-ar fi avut niciun ban. „Dacă nu era Adriana, era Anonymus SRL”
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Carambol pe Autostrada A1. Șapte mașini au fost implicate și două persoane au fost rănite
Cancan.ro
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează tinerii din România: Așa cum au fost scoși în stradă, vor fi scoși la război
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Guvernul majorează salariul minim brut la 4.050 de lei din 2025
MediaFlux
CCR POATE ANULA ALEGERILE! RĂSTURNARE de SITUAȚIE la PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Care este cel mai periculos fel de mâncare!