UPDATE Curtea Constituțională a publicat decizia luată miercuri. Judecătorii îl obligă pe Klaus Iohannis să semneze decretele de revocare a celor doi miniştri, de la Transporturi şi Dezvoltare. De asemenea, preşedintele va trebui să răspundă în scris, „de îndată și motivat”, propunerilor înaintate de premier pentru cele două portofolii.
„Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României și a constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui României de a emite decretele de revocare din funcție a doi miniștri și/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcțiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniștri;
2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru;
3. Președintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului şi Preşedintelui României”, se arată într-un comunicat al CCR.
_______
UPDATE Decizia Curţii Constituţionale va conţine menţiunea că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să semneze de îndată decretul de revocare a celor miniştri, informează România TV, citând surse de la Curtea Constituţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, în funcţie de decizia CCR, va lua şi el o decizie în privinţa numirii unor noi miniştri la Transporturi şi Dezvoltare.
„În funcţie de decizia CCR, voi lua o decizie, după ce cunoaştem decizia. Nu pot să iau o decizie înainte de a lua CCR o poziţie în această chestiune”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, cu câteva ore înainte de decizia CCR.
_______
UPDATE Un ministru îşi exercită deplin funcţia până la publicarea decretului de încetare a mandatului în Monitorul Oficial, a afirmat, miercuri, consilierul prezidenţial Mihaela Ciochină, în faţa plenului Curţii Constituţionale a României, care discută sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională, după ce preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea miniştrilor de la Transporturi şi de la Dezvoltare Regională.
„Un ministru exercită deplin funcţia până la momentul la care decretul de încetare a funcţiei este publicat în Monitorul Oficial al României. De altfel, nici Constituţia şi nici legea nu prevăd o limitare în exercitarea funcţiei, ministrul demisionar având plenitudine de competenţă în exercitarea funcţiei până la momentul emiterii decretului prin care este eliberat din funcţie. (…) În plus, în practica instituţională, în 2014, a existat o situaţie în care un ministru demisionar a fost menţinut în funcţie vreme de două luni şi jumătate, dincolo cu mult de termenul de 15 zile considerat de (…) autorul prezentei sesizări ca fiind un termen irevocabil”, a spus consilierul prezidenţial.
UPDATE Preşedintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe pe termen nedefinit un post de ministru, a afirmat, miercuri, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, în faţa plenului Curţii Constituţionale a României, care discută sesizarea Executivului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională, după ce Klaus Iohannis a amânat numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării Regionale.
„Ar însemna ca o persoană care a fost propusă ministru pentru un anume minister concret, care are atribuţii concrete, responsabilităţi concrete, o dată refuzat de preşedinte pentru că l-a considerat nepotrivit, să nu mai poată niciodată ocupa nicio funcţie de ministru în alt minister pentru care, probabil, tot subiectiv, ar putea să fie persoana respectivă apreciată ca fiind foarte bună, foarte potrivită. Prin urmare, preşedintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe sine die un post de ministru pentru simplul fapt că a fost refuzat o dată a ocupa o anume funcţie de ministru”, a spus Toni Greblă, potrivit Agerpres.
_______
Curtea Constitiţională dezbate, miercuri, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de-o parte, şi Guvernul României/prim-ministru, pe de altă parte.
Sesizarea a fost făcută în 7 decembrie de către premierul Viorca Dăncilă, care reclamă ”un blocaj”.
„Singura situaţie incertă pe care o avem în acest moment este creată de domnul preşedinte Klaus Iohannis prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante, mă refer la Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică, dar şi la Ministerul Transporturilor. Cred că nu jocul politic trebuie să fie cel care să dicteze în această perioadă, cred că este important interesul României”, a afirmat atunci şefa Executivului.
Dăncilă a mai spus că exercitarea cu succes a preşedinţiei rotative pe care România o va prelua la 1 ianuarie se poate face doar „conferind întreaga autoritate şi legitimitate tuturor miniştrilor din cabinet”.
„Nu ne putem permite să schimbăm miniştri după ce au fost preluate dosarele, după ce au fost stabilite priorităţile pe fiecare domeniu în parte. De aceea, astăzi am sesizat CCR pentru a soluţiona acest blocaj creat de domnul preşedinte. Nu ne-am dorit acest lucru, nu-mi doresc acest lucru dar, aşa cum am spus anterior, interesul României este mai presus de ambiţii, de joc politic sau de o campanie electorală”, a subliniat Viorica Dăncilă.
La câteva ore după, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că răspunsul Curţii Constituţionale nu va rezolva problema, problema fiind, în opinia sa, că România nu are prim-ministru.
El a precizat atunci că, dacă s-a ajuns în acestă fază a sesizării unui posibil conflict de natură constituţională, în cazul remanierii va aştepta decizia Curţii, fără a mai face vreun alt demers.â
În 20 noiembrie, şeful statului a acceptat propunerea premierului privind schimbarea din funcţie a şase miniştri, dar a refuzat să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Klaus IOhannis a preciat că propunerile sunt ”nepotrivite”.
Ulterior, PSD a venit cu alte propuneri: Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Transporturi. Klaus Iohannis nu a dat încă un răspuns la aceste solicitări.