Responsabilă pentru această operaţiune va fi Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA. Proiectul de hotărâre este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile lucrătoare, termenul fiind 8 februarei 2019.
Tariful ridicării este de 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv. Peste această greutate, taxa ridicării este de 270 de lei. Tariful de transport al maşinii ridicate este de 150 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv. Peste această greutate, taxa ridicării este de 200 de lei. Tariful de depozitare este de 150 de lei pe zi, calculată din momentul depozitării efective. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.
Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea lui, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare.