Fostul preşedinte al PSD, anunţ despre al 13-lea salariu

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, desființează ultimele măsuri economice anunțate de Guvernul României. El susține că reprezentanții partidului de guvernare au mințit foarte mult în ultimul timp.
Romania TV
20 dec. 2018, 19:10
Fostul preşedinte al PSD, anunţ despre al 13-lea salariu

„Au mințit atât de mult și n-au vrut să recunoască. Chiar nu avem acum bani. Totul era dublat, triplat și curgea laptele și mierea. Au intrat în panică pentru că am văzut, totuși, în noiembrie, când li se spunea să vină cu bugetul. Au semnat cu sindicatele din învățământ acum două sau trei săptămâni un acord nu că dau 6% din PIB, dar plătesc toate titlurile executorii la profesori până pe 31 martie. Dau șase salarii la pensii – nu-s prevăzuți acești bani -. Au mai zis de al 13-lea sau al 14-lea salariu și nu există niciun ban. Ba mai mult, iau banii de la universități”, a spus fostul premier al României Victor Ponta în direct la Realitatea TV.

Deși au fost colegi de partid, Ponta îl compară pe Dragnea cu liderul din Venezuela, cu referire la ultimul discrus public rostit de șeful PSD în urmă cu câteva zile.

„România are acum o ideologie. În acest moment noi avem filosofia care a fost aplicată într-o singură țară din lume și anume Venezuela. Liderul de acolo a zis: naționalizăm, dăm afară americani, capitaliștii, băncile. Cred că pe domnul Dragnea ideea că dă faliment nu-l deranjează deloc și îl interesează să-și rezolve – citez – ‘problema’. Poate și lui Darius Vâlcov și alții. După care ce le mai puteți face?”, a conchis Victor Ponta.

 

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Adio, dragă DOAMNĂ! Muzica ei va fi eternă
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
România blocată. După Valea Oltului, Autostrada A3 București Ploiești. Cât țin restricțiile
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Asociațiile de proprietari nu sunt obligate. Proprietarii de apartamente nu au drept. Legea spune clar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Studiu: Infecția cu SARS-CoV-2 și vaccinarea în timpul primului trimestru de sarcină nu cresc riscul de malformații congenitale
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'