Potrivit ANSVSA, au fost stinse 12 focare în judeţul Satu Mare şi un focar în judeţul Dâmboviţa. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018.
Cele mai multe focare de PPA sunt în judeţul Tulcea, respectiv 572 de focare (dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A) şi 100 de cazuri la mistreţi.
Focare mai sunt în judedţele Satu-Mare – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 28 cazuri la mistreţi; Bihor – 48 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţ; Sălaj – 5 cazuri la mistreţi; Constanţa – 88 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi; Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 35 de cazuri la mistreţi; Galaţi – 16 focare în gospodăriile populaţiei şi 7 cazuri la mistreţi; Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei; Călăraşi – 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploataţie comercială) şi 26 de cazuri la mistreţ; Buzău – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ; Giurgiu – 26 focare în gospodăria populaţiei şi 12 cazuri la mistreţ; Teleorman – 8 focare în gospodăria populaţiei şi 303 cazuri la mistreţi; Maramureş – 3 focare în gospodăria populaţiei; Vrancea – un focar în gospodăria populaţiei; Dolj – un focar în gospodăria populaţiei; Argeş – un focar în gospodăria populaţiei; Olt – 5 focare în gospodăria populaţiei şi 2 cazuri la misteţi şi Dâmboviţa – un focar într-o exploataţie de tip A.
”Au fost despăgubiţi 8.409 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 237.311.620 de lei”, au prcizat oficialii ANSVSA.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
”Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, a mai transmis ANSVSA.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.