Gică Hagi, un tată fericit. Postura extraordinară în care a ajuns fiica sa, Kira Hagi

Gică Hagi, alături de familia sa, dar şi de cea a lui Gică Popescu, au asistat, joi seară, la piesa de teatru "Martha. Povestea romanţată a unei prinţese", în care Kira Hagi, fiica "Regelui", a fost personajul principal.
Filip Stan
21 dec. 2018, 09:28
Gică Hagi, un tată fericit. Postura extraordinară în care a ajuns fiica sa, Kira Hagi

Gică Hagi, alături de Ianis, de soţia Marilena şi de Gică Popescu au fost în sala de spectacole de Colegiului Sf. Sava.

„Sunt fericit că munceşte. S-a întors acasă. A venit să muncească şi mă bucur că a ajuns aici să joace un rol important. Cred că e o seară de început frumoasă pentru ea”, a declarat Gică Hagi la finalul piesei.

Gica Hagi pleacă de la Viitorul. „Regele” a anunţat cine va fi noul antrenor: „A demonstrat că are valoare!”

„A crescut acum, şi-a luat rolul în mână, îi doresc tot binele din lume. E talentată, stiu cât munceşte zi de zi, câte nopţi nedormite are şi mă bucur foarte mult”, a spsu Ianis Hagi. Întrebat dacă sora lui e diferită pe scenă faţă de viaţa de zi cu zi, Ianis Hagi a răspuns:” Normal. Depinde de ce rol are. Cred că l-a intrepretat foarte bine. Specialiştii să-si dea cu părerea. Ca simplu suporter al ei, un fan înfocat, cred că a fost foarte bine. Mi-a plăcut”.

„Teatrul e sufletul meu, iar filmul e ambiţia mea”, este declaraţia Kirei Hagi de la finalul piesei.

Gică Hagi, DECIZIE-ŞOC legată de VIITORUL. Anunţ de ultimă oră făcut de „REGE”

Kira Hagi a studiat trei ani la Acdemia de Teatru şi Film din Los Angeles. În 2017 a fost premiată în Los Angeles pentru scurtmetrajul „Fragile”, proiectul ei de licenţă. A jucat în 2017 în filmul „Între chin şi amin”, o peliculă despre „experimentul Piteşti”.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul din România pe care să nu circuli. Mulți au rămas blocați cu mașina pe el, în zonă muntoasă
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
Playtech.ro
Cine este și cum arată iubitul Sabrinei Voinea? Sportiva are o relație cu un sportiv cunoscut
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Ceaușescu nu s-ar fi gândit la așa ceva. Ce li se pregătește elevilor. Este incredibil!
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Un segment din Valea Oltului se redeschide miercuri seară! De asemenea, lucrările pe Autostrada Moldovei au evoluat considerabil
Capital.ro
Statul NU mai plătește BANII. Ordin final și irevocabil la Guvern: Nu mai accept!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Putin cere guvernului urgent să gestioneze situația din regiunea Kursk după incursiunile ucrainene
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!