Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Revoluţiei, despre 22 Decembrie: Trebuie să corectăm ceea ce am făcut greşit de atunci până acum

Fostul președinte Ion Iliescu are o primă ieșire publică după ce Parchetul a anunțat inculparea sa în Dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității. Într-un mesaj pe blogul personal, Ion Iliescu transmite că, în actualul context, ”politicul trebuie să reziste tentației autoritarismului, antecamera totalitarismului”. Fostul președinte al României mentionează că "uitând cele întâmplate în regimurile dictatoriale se pot pregăti condițiile unor noi schimbări violente, pentru că ruptura între baza și elitele societăților se adâncește, iar binele public este pus între paranteze''.
Romania TV
22 dec. 2018, 11:23
Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Revoluţiei, despre 22 Decembrie: Trebuie să corectăm ceea ce am făcut greşit de atunci până acum

Vă prezentăm integral mesajul transmis de fostul preşedinte Ion Iliescu:

„Se implinesc 29 de ani de la Revolutia Romană, din decembrie 1989, un act de demnitate al poporului român, care iși va păstra semnificația în timp, indiferent de manipulările mediatice și politice, indiferent de ceea ce spun și vor spune detractorii ei.

O revoluție este în acelaș timp un eșec, și o victorie. Un eșec al vechiului sistem politic, incapabil de dialog cu cetățenii, incapabili să mai administreze o țară și, nu în cele din urmă, rupt de realitate și surd la vocea poporului. O Revoluție este o victorie a voinței populare, a nevoii de schimbare.

Mă tem că, uitând cele întâmplate în regimurile dictatoriale, uitând sacrificiile celor care au luptat pentru libertate și democrație, se pot pregăti condițiile unor noi schimbări violente, pentru că ruptura între baza și elitele societăților se adâncește, iar binele public este pus între paranteze.

România trebuia să se schimbe în 1989. Putea s-o facă pașnic, dacă reușea să construiască o alternativă la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o ieșire negociată din totalitarism, precum s-a întâmplat în Polonia. Și aș sublinia că nu degeaba forța motrice a schimbării în Polonia s-a numit ” Solidaritatea”. O alternativă se construiește pe solidaritatea celor care doresc schimbarea.

Am avut, în acești 29 de ani, începând cu zilele revoluției, atât momente impresionante de solidaritate, dar și momente de vrajbă, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reușit să îndeplinim, punct cu punct, Programul Revoluției, enunțat în seara zilei de 22 decembrie 1989. Cine și-ar fi închipuit atunci că după nici trei decenii România va ajunge să prezideze, practic, Uniunea Europeană pentru șase luni de zile? Este cea mai palpabilă dovadă a succesului Revoluției!

România s-a schimbat enorm. Și în bine, dar și în rău. Ca orice schimbare, ea are și părți pozitive, dar și părți negative. Cel mai mare pericol pentru democrație, în România, dar și în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităților economice și sociale. Iar contestarea puterii politice se manifestă în întreaga Uniune Europeană. Populism, naționalism, extremisme de tot felul, și putere politică incapabilă să-și mai asume responsabilitățile care îi revin, toate astea scot oamenii în stradă.

Adevăratul omagiu, și manifestarea recunoștinței față de cei care au reușit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme, este păstrarea democrației și a libertătii. Politicul trebuie să reziste tentației, autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, și dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem și trebuie să apărăm ceea ce am câștigat în decembrie 1989, și în același timp să corectăm ceea ce am făcut greșit, de atunci până acum”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Milioane de români vor plăti aproape dublu de la 1 ianuarie. Lista prețurilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători