Potrivit Dianei Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, un elicopter a fost solicitat, duminică, să intervină pentru a prelua un bărbat în vârstă de 40 ani, care are o plagă împuşcată în hemitorace stâng anterior, deasupra inimii.
„Pacientul are retenţie de corp străin – accident de vânătoare la Mănăstirea Cetate, între Gârbeşti şi Dagâţa, la cantonul silvic. Momentan este conştient. Îl scot prietenii de vânătoare la locul de aterizare”, a precizat coordonatorul SMURD Iaşi.
Surse din anchetă citate de Mediafax au precizat că bărbatul rănit participa la o partidă de vânătoare organizată legal, pentru mistreţi şi iepuri, încă acesta ar fi părăsit zonă în care trebuia să stea, fiind lovit de o alice, care a ricoşat.
A fost deschis un dosar penal în acest caz.