Veşti bune pentru agricultori, ce AJUTOR DE STAT se oferă în 2019

Resursele financiare alocate în 2019 pentru continuarea programului de susţinere a tomatelor româneşti se ridică la 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul sumei de 50 de milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Romania TV
24 dec. 2018, 10:27
Veşti bune pentru agricultori, ce AJUTOR DE STAT se oferă în 2019

Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. De asemenea, valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

„Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, pe durata Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, în anul 2019, după îndeplinirea obligaţiilor legale prevăzute”, se arată în document.

Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, cei care solicită ajutoare de minimis trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, pe care să se găsească inscripţia programului şi numele beneficiarului, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

„Pentru obţinerea sprijinului, solicitanţii înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi verificaţi au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti documente justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 27 decembrie 2019 inclusiv. Documentele justificative sunt bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare”, se precizează în Nota de fundamentare a proiectului.

Valorificarea producţiei de tomate se face în perioadele ianuarie – mai, inclusiv, şi/sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicţia acordării ajutorului de minims solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de tomate în spaţii protejate este obţinută prin divizarea unei exploataţii existente la data de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare cumpărare.

Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate a început în anul 2017 şi a continuat în 2018.

Conform datelor MADR, în anul 2017 au beneficiat de acest program un număr de 8.026 producători agricoli, din care înscrişi în ciclul I de producţie un număr de 4.397 producători. Suma plătită în anul 2017 a fost de 108,2 milioane de lei, echivalentul a 23,525 milioane de euro.

Tot anul trecut, producţia totală de tomate a crescut cu 8% faţă de anul 2016. De asemenea, creşterea randamentului la hectar cu 11% demonstrează că producătorii agricoli au conştientizat necesitatea asigurării consumului intern al populaţiei din produse autohtone, susţin reprezentanţii MADR.

În trimestrul IV al anului 2017, respectiv lunile octombrie, noiembrie, decembrie, schimburile comerciale cu tomate au avut o scădere cu 1,55% faţă de anul 2016.

Potrivit sursei citate, în anul 2018, sunt înscrişi în program 16.550 producători agricoli, dintre care pentru Ciclul I de producţie un număr de 10.946 beneficiari au fost plătiţi cu suma de 151,03 milioane de lei, echivalentul a 32,838 milioane de euro. Pentru Ciclul II de producţie, care s-a încheiat la data de 20 decembrie 2018, se estimează un număr de 5.400 beneficiari ceea ce înseamnă că ajutorul de minimis ce va trebui acordat va fi de circa 16,2 milioane de euro.

Judeţele unde s-au înregistrat cei mai mulţi beneficiari sunt: Olt, Galaţi, Giurgiu, Dolj, Buzău, Teleorman şi Ilfov – corespunzătoare Regiunilor Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi Sud-Est.

„În sectorul legumicol, deficitul de producţie la cultura de tomate cultivate în spaţii protejate se înregistrează cu precădere în perioada de iarnă datorită condiţiilor climatice ale României, când cheltuielile sunt mult mai mari cu energie electrica şi apă pentru irigat, fertilizare, tratamente fitosanitare, forţa de muncă pentru menţinerea acestor culturi, precum şi existenţa unui număr redus de centre de colectare în zona bazinelor legumicole, ceea ce duce la producţii mult diminuate şi costuri de producţie suplimentare”, susţin reprezentanţii MADR în documentul citat.

În vederea comercializării în comun a producţiei de tomate realizate precum şi pentru asigurarea unui venit constant, în perioada 2017-2018 au fost constituite 32 cooperative pentru sectorul legumicol în judeţele: Olt, Galaţi, Giurgiu, Dolj, Constanţa, Ialomiţa, Teleorman, Bacău, Bihor, Cluj, Covasna, Mureş, Neamţ, Suceava, Vrancea. Totodată, au fost recunoscute de MADR două grupuri de producători in judeţele Bihor şi Hunedoara.

În România, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 158,5 kilograme, din care tomate 38,4 kilograme, ceea ce reprezintă 24,22% din consumul total de legume. 

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acestea sunt mașinile pe care românii nu mai vor să le cumpere. Ce se întâmplă pe piața auto
Capital.ro
Ucraina a blocat complet România. Decizia venită direct de peste graniță
Playtech.ro
Mihaela Cambei, încă o româncă între agonie și extaz! Ce medalie se aștepta să ia la Olimpiada de la Paris
DailyBusiness
Alertă la Casa Națională de Pensii. Daniel Baciu anunță cine sunt vârstnicii ar putea ajunge în instanță
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Culiță Sterp, lăsat liber. Cum justifică judecătorii decizia
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Un român a comandat „meniul zilei” la „împinge tava” din Eforie Nord, pentru 25 de lei. Ce a primit să mănânce, de fapt
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Pensionarii din România primesc o dublă veste bună: Care este motivul pentru care aceștia trebuie să rămână acasă săptămâna viitoare
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Îți anulează garantat permisul auto. Românii fac iar școala de șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Scandal URIAȘ la înmormântarea lui Nicu Covaci! Porțile cimitirului au fost ÎNCUIATE
substantial.ro
Demisii la Conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon pe Fondul Investigațiilor Penale
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ALEGERILE din SUA! S-a AFLAT ACUM despre HARRIS și TRUMP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!