Trei atacatori au fost de asemenea ucişi, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasrat Rahimi.
Şaisprezece civili şi un poliţist au fost răniţi, a mai spus el.
Oficialul afgan a afirmat că două clădiri sunt sigure după intervenţia forţelor de securitate afgane, care se află în prezent într-o a treia clădire pentru a elimina pericolul.
Mai înainte, purtătorul de cuvânt al ministerului a afirmat că forţele de securitate afgane au eliberat 260 de ostatici şi au ucis trei atacatori care au detonat o maşină capcană înainte de a lua cu asalt complexul guvernamental din Kabul unde se află clădiri ale Ministerului Lucrărilor Publice şi ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Incidentul de luni reprezintă cel de-al 22-lea atac comis din ianuarie la Kabul. În total, 510 persoane au fost ucise şi aproape 1.000 rănite în aceste atacuri lansate în capitala Afganistanului.