ISU Prahova au anunţat că flăcările au cuprins niște europaleți aflați în apropierea spațiului comercial. Din fericire, nu a existat pericol de propagare.
Ilan Laufer, agresat în parcarea unui mall: „Discriminatule!”
La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanta SMURD.
Mall-ul a fost evacuat preventiv până la sosirea echipajelor de pompier. Au fost evacuate peste 1.000 de persoane deoarece se pare că a pătruns fum pe o gura de ventilație.
În urma incendiului au ars 40 mp izolație exterioară din polistiren și 20 europaleți.
Potrivit ziarulincomod.ro, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător față de materiale combustibile.
Reprezentanții AFI au transmis o declarație de presă cu referire la incident:
“In data de 26 decembrie a avut loc un incendiu minor in zona de depozitare a deseurilor. Persoane neidentificate au aruncat in trecere o tigara aprinsa si o parte din materiale au luat foc. Incendiul a fost izolat si oprit imediat de catre echipa de pompieri de serviciu si nu s-au inregistrat pagube. Clientii mall-ului au fost tot timpul in siguranta. In acest moment au fost sesizate autoritatile pentru a se identifica persoanele care au provocat acest incident.”, au transmis reprezentanții AFI.