Premierul Viorica Dăncilă a spus joi, într-o discuție informală cu jurnaliștii, la Palatul Victoria, că și-ar dori să poarte vineri o discuție cu președintele Klaus Iohannis pe tema situației de la ministerele Dezvoltării și Transporturilor.
Dăncilă a spus că și-ar dori ca discuția să aibă loc cu prilejul reuniunii CSAT. Premierul a spus că a discutat cu Iohannis, ultima oară, despre situația de la Dezvoltare și Transporturi, atunci când șeful statului a participat la ședința de Guvern.
Potrivit premierului, Iohannis i-a spus că vor mai avea o discuție pe 27-28 decembrie, dar nu i-a spus premierului dacă va accepta cele două propuneri de miniștri: Lia Olguța Vasilescu (Dezvoltare) și Mircea Drăghici (Transporturi).
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, la o întâlnire informală cu jurnaliștii, că nu va da OUG privind amnistia și grațierea fără semnătura ministrului Justiției, Tudorel Toader. Același lucru este valabil și pe OUG privind Codurile penale. Mai mult, premierul a reiterat că nu a avut loc discuții cu PSD sau cu ministrul Justiției privind aceste subiecte.
Întrebată dacă ar susține un astfel de proiect – OUG pe amnistie și grațiere, premierul a spus că „nu mă puneți să fac previziuni”.
Cât despre OUG pe Codurile penale, premierul a precizat: „Nu am stabilit când adoptăm OUG”. Premierul a subliniat că nu-l va forta pe Tudorel Toader să prezinte proiectul la o anumită dată. „Eu sunt foarte răbdătoare”, a mai spus premierul.