Comportament revoltător al unui medic faţă de o pacientă şi rudele sale: „Dar ce, mi-ai adus-o savant şi acum nu mai vorbeşte?”

O doctoriță din Ploiești a șocat rudele unei paciente internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Ea le-a transmis că respectiva a trăit destul și le-a cerut apropiaților să-i mulțumescă pentru că a primit-o pe pacientă în spital.
Ionela Marcu
29 dec. 2018, 16:17
Comportament revoltător al unui medic faţă de o pacientă şi rudele sale:

Experiența a fost povestită pe larg de o nepoată a bătrânei într-o postare pe Facebook. Povestea ei a fost preluată de cei de la observatorulph.ro, care au obținut și un punct de vedere al celor din conducerea spitalului. „Am evitat de fiecare dată să postez pe rețele de socializare lucruri personale, doar că acum, am ales să public fotografii și video (am și foarte multe înregistrări dar nu reușesc să le atașez deoarece sunt de 1 oră jumătate, 40-30-20 minute) cu un caz real: mamaia mea, pentru a arăta tuturor adevărata față a ceea ce înseamna «Spitalul Județean de Urgență Ploiești- Secția Boli interne («Buna Vestire» sau fosta maternitate Ploiești).

Pe data de 3.12.2018 (luni) am solicitat ambulanța pentru că mamaie avea temperatură, tremura și nu mai vorbea. După 30 de minute, ajunge ambulanța și în urma controlului, suntem sfătuiți sa o ducem la spital! Plecăm de acasă, ajungem la Spitalul de Urgență Ploiești și… așteptăm! 1 oră! 2 ore! 3 ore! Nicio informație! După 3 ore și jumătate, vedem că mamaia mea este urcată într-o ambulanță și ni se spune că va fi dusă la fosta maternitate Ploiești, pentru a fi internată la secția boli interne cu diagnosticul: pneumopatie interstițială! Ok! Ne urcăm în mașini, stăm în spatele ambulanței și ajungem la spitalul groazei! De aici începe calvarul! De gardă, doamna dr. Cărămidă Victoria (Dr. Cărămidă Victoria Niculina, Medic Primar Medicină Internă- Spitalul Județean de Urgență Ploiești)! Se uită la mamaie și le spune asistentelor să o ducă în salonul 10 al spitalului. Asistentele o duc și pentru a o așeza pe patul de spital pe mamaie o dă la o parte pe o altă doamnă (menționez că așternutul nu a fost schimbat!!!).

Doamna doctor Cărămidă îi recomandă mătușii mele să rămână în spital, drept însoțitor pe toată perioada în care mamaie va fi ținută sub tratament deoarece ea nu îi poate garanta că asistentele se pot ocupa 100% de pacient. Zis și făcut! Îi aduc un fotoliu mic mătușii pentru a putea sta timp de 1 săptămână în permanență în spital (după 3 zile, ea a fost lăsată să doarmă într-un pat de spital, deoarece au fost externați pacienții din acel salon-mulțumesc doamnei asistente).

În toată această perioadă de 1 săptămână, mamaia mea era într-o stare de nedescris; reacția doamnei doctor : „Dar ce dragă, mi-ai adus-o savant și acum nu mai vorbește?”… răspunsul oferit de dânsa la întrebarea noastră „De ce starea ei se agravează pe zi ce trece?”. I-au administrat 6 antibiotice diferite în decurs de 1 săptămână deoarece doamna doctor a «uitat» să solicite antibiograma pentru a stabili exact ce medicamentație este necesară!!! Astfel mamaie a devenit cobaiul ei! Nu mi se pare normal să îți bați joc de un om doar pentru că are 78 de ani citez „Ehe dacă apuc eu vârsta asta …” (doamna doctor Cărămidă Victoria); asta ce ar însemna??? Să ne lăsăm persoanele dragi să moară fără a face nimic?

Ne-a spus că ar fi posibil să aibă piatră la rinichi iar mama i-a răspuns că este puțin probabil deoarece tocmai i-am făcut analizele… răspunsul dânsei : „Dacă te crezi deșteaptă, ia-o acasă și aveți voi grijă de ea!”… Pe lângă toate acestea, doamna doctor refuză încontinuu să vină în salonul 10 pentru a o consulta pe mamaie (acest lucru i-l pot confirma asistentele); iar picătura care a umplut paharul a fost momentul în care tot doamna Cărămidă a spus că acum ar trebui să ne preocupe infecția din corp, nu starea generală a pacientei, astfel ea oprind administrarea celorlalte medicamente, prescrise de domnul doctor neurolog de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești!

Văzând că așa nu mai merge, am ales să o înregistrez atât pe doamna doctor cât și pe o parte din asistentele de la acest spital! În momentul în care am solicitat externarea, pentru a o muta pe mamaie la un spital privat am primit următorul răspuns din partea doamnei Cărămidă: «Să ziceți mersi că am primit-o aici!» (de parcă ar fi fost spitalul dânsei)”. Spitalul Județean a explicat că a penalizat-o cu „avertisment scris” pe doctorița care și-a bătut joc de pacientă și de rudele acesteia.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au luat permisul de conducere. Trebuie să-l ai pe mașină timp de 12 luni
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Veste pentru proprietarii din România. Vine marea surpriză
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!