Copii ruşi de jihadişti, ucişi în Irak

Treizeci de copii ruşi, ale căror mame sunt încarcerate în Irak ca membre ale Statului Islamic (SI), au fost aduşi de la Bagdad la Moscova, unde au fost conduşi la un spital moscovit, potrivit Euronews.
Romania TV
01 ian. 2019, 09:30
Copii ruşi de jihadişti, ucişi în Irak

Taţii acestor copii cu vârste cuprinse între trei şi zece ani au fost ucişi în cei trei ani de lupte între gruparea jihadistă şi trupe irakiene, care au dislocat SI, la sfârşitul lui 2017, din toate centrele urbane din ţară, a anunţat, înainte de plecarea lor de la Bagdad, o sursă diplomatică rusă.

Premierul irakian Adel Abdel Mahdi a primit-o duminică pe reprezentanta preşedintelui rus pentru drepturile copilului Anna Kuzneţova şi a îndemnat ”să se facă distincţie între problemele umanitare şi crimele teroriste”. ”Copiii sunt de asemenea victime”, a adăugat el, citat de biroul său, fără să menţioneze repatrierea.

Copiii au fost conduşi, după ce au sosit la Moscova, duminică, la un spital situat în centrul Moscovei, unde sunt supuşi unor ”examene aprofundate”, a anunţat serviciul de presă al Ministerului rus al Sănătăţii, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

Citeşte şi ATENTAT terorist dejucat în ultima clipă. Jihadiştii vizau o Biserică ORTODOXĂ

”Starea sănătăţii lor este evident îngrijorătoare. Ei sunt foarte slăbiţi şi slabi. Noi ştim că închisoarea nu este cel mai bun loc pentru ei. Este prima oară când repatriem copii în Rusia şi vor avea loc noi încercări. Avem deja o listă cu (numele a) 36 de copii şi sperăm ca această listă să fie confirmată la jumătatea lui ianuarie”, a declarat Anna Kuzneţova, însărcinată cu drepturile copilului pe lângă preşedintele rus Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a anunţat că un program cu privire la repartierea acestor copii este în curs şi că va continua.

Una dintre consilierele lui Ramzan Kadîrov, Heda Saratova, a acuzat în noiembrie Serviciul rus de Securitate (FSB) de faptul că împiedică repatrierea în Cecenia a celor aproximativ 2.000 de văduve şi a copiilor unor combatanţi ruşi ai SI.

Aproximativ 4.500 de cetăţeni ruşi au plecat în străinătate să lupte ”alături de terorişti”, anunţa, în urmă cu un an, FSB.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Anunțul momentului pentru toți clienții Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. A devenit obligatoriu în România
Capital.ro
Se TAIE ajutoarele. Statul nu mai plătește niciun ban. Nu poți refuza scrisoarea
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Românii care merg în Grecia, sfaturi de aur. Cum să nu risipească banii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
VERDICT BĂSESCU. Nimeni nu credea că vom trăi momentul: N-a picat din cer
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat din Iași cercetat pentru muncă forțată a trei persoane cu dizabilități
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'