Ministerul Educaţiei: S-au finalizat lucrările la 185 de grădiniţe prin Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii

Un număr de 380 de grădiniţe cu program normal au ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2019, până în prezent fiind terminate lucrările la 185 dintre acestea prin Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii (PRET), cofinanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), potrivit răspunsului ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la o întrebare a senatorului USR Vlad Alexandrescu privind stadiul construcţiei de creşe şi grădiniţe.
Romania TV
05 ian. 2019, 14:49
Ministerul Educaţiei: S-au finalizat lucrările la 185 de grădiniţe prin Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii

„Conform înţelegerii cu BDCE, se vor finanţa 380 de grădiniţe cu program normal cu 2, 3 şi 4 săli de grupă. Proiectul are ca dată de finalizare 31 decembrie 2019. Stadiul implementării PRET la această dată este următorul: s-au finalizat lucrările la 185 de grădiniţe (în 2017 – 40 grădiniţe, iar în 2018 – 8 grădiniţe); sunt în execuţie lucrări pentru 37 de grădiniţe; pentru 13 grădiniţe este în curs de derulare procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de execuţie (perioadă de depunere a ofertelor); pentru 19 grădiniţe este în curs de derulare procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de execuţie (validare documentaţie de atribuire); pentru 54 grădiniţe sunt în curs de derulare serviciile de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip; pentru 10 grădiniţe a fost relansată procedura pentru încredinţarea serviciilor de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip şi asistenţa tehnică (perioadă de depunere a ofertelor); pentru 62 de grădiniţe nou introduse în PRET, se vor pregăti documentaţiile în vederea lansării procedurii de achiziţie a serviciilor de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip şi asistenţa tehnică”, se arată în răspunsul ministrului.

De asemenea, conform aceleiaşi surse, pentru realizarea lucrărilor de investiţii de la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din aceste unităţi, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Protocolul prevede că MEN acordă sprijin MDRAP în ceea ce priveşte identificarea problemelor de natură investiţională cu care se confruntă unităţile de învăţământ preuniversitar.

„MDRAP va stabili procedurile de prioritizare şi va asigura finanţarea lucrărilor de investiţii. În cele două etape ale Programului naţional de dezvoltare locală au fost incluse un număr de 3.386 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat”, afirmă Ecaterina Andronescu.

Ea mai arată că, pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor provenind din medii defavorizate, MEN continuă să deruleze un pachet de programe sociale. Printre acestea se numără Programul „Educaţie timpurie incluzivă şi de calitate”, care urmăreşte creşterea accesului şi calităţii serviciilor de educaţie timpurie pentru copiii ante-preşcolari din creşe şi grădiniţe, prin elaborarea şi implementarea unor politici, strategii şi practici coerente şi fiabile în domeniul educaţiei timpurii, precum şi asigurarea resursei umane specializate şi calificate pentru educaţia şi îngrijirea copiilor ante-preşcolari în 235 de creşe şi grădiniţe.

„În prezent, Ministerul Educaţiei Naţionale are în curs de elaborare un proiect non-competitiv referitor la educaţie timpurie incluzivă şi de calitate, care îşi propune creşterea accesului şi a calităţii serviciilor de educaţie timpurie ante-preşcolară organizate în creşe şi/sau în grădiniţe, prin elaborarea şi implementarea unor mecanisme şi practici coerente şi fiabile în domeniul educaţiei timpurii”, se mai arată în răspuns.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu întreba MEN, în luna noiembrie a anului trecut, câte din cele 2.500 de noi creşe şi grădiniţe promise de PSD în 2016, 2017 şi 2018 au fost construite. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care tinerii și pensionarii se mută pe capete. E aproape de București, traiul de 3 ori mai ieftin și are de toate. Case la prețuri bune, locuri de muncă, școli, spitale și magazine. Se laudă cu un produs recunoscut în întreaga lume
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Orașul Iacuțk: cea mai scăzută temperatură și viața într-un ger extrem
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy