„În noaptea asta, cu puțin înainte de miezul nopții, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervația de îngeri. (…) Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă. Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23,35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri, așa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Pițu s-a retras în păpușoi. La revedere, nu adio, prietene. Dacă ți-am greșit cu ceva vreodată, te rog să mă ierți. Multă putere Andreea, voi fi oricînd la dispoziția ta…”, a scris Liviu Antonesei pe blogul său.
El a rememorat câțiva dintre poeții care l-au marcat ca scriitor.
„E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, cînd se năștea și în mine un fel poet, dintre poeții ieșeni ai vremii, îmi plăeau cel mai mult cei cinci din generația numită 70 – Petru Aruștei, Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc și acum”, a mai relatat Liviu Antonesei.
Reacţii la moartea unui mare scriitor
Emil Brumaru „a tradus Paradisul în limba română”, „a fost un poet superb pe măsura spiritului şi caracterului său”, „a întruchipat, cu graţie, libertatea insurgentă a poeziei”, „printre muritori el a trăit ca un înger” sunt câteva dintre gândurile împărtăşite de scriitori la moartea sa.
„Scria foarte mult în ultima vreme, era în formă, inclusiv poetică, foarte bună”, a spus Liviu Antonesei pe blogul său.
„Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit şi l-am admirat nespus, nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace!”, a scris Mircea Cărtărescu.
„Emil Brumaru a întruchipat, cu graţie, libertatea insurgentă a poeziei. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris Ioan Stanomir.
Criticul literar Luminiţa Corneanu a scris: „În anii trecuţi m-a invitat să-i vorbesc la toate lansările cărţilor lui de la Bucureşti şi am fost de fiecare dată atât onorată să vorbesc despre un aşa de mare poet. Da, ştiam că nu întinereşte, îl văzusem recent într-o poză slăbit, dar vestea morţii lui m-a lovit teribil. El era dintre cei pe care îi credeam, pe care îi credem nemuritori. Generozitatea şi umorul lui unic ne rămân celor care l-am cunoscut. Volumele de poezie rămân literaturii române pe raftul ei întâi. Drum lin spre rezervaţia de îngeri, domnule Brumaru!”.
„S-a stins poetul Emil Brumaru. A ajuns în ceruri, la îngeri. Şi printre muritori el a trăit ca un înger. Fie-ţi ţărîna uşoară, om bun!”, a scris Stelian Tănase pe blogul său.
„Emil Brumaru a murit azi-noapte. Nu îmi vine să cred că a murit – după cum nu îmi vine să cred că a putut exista. Unul dintre foarte puţinii poeţi care au scris Paradisul. A tradus Paradisul în limba română. Şi, deşi ştiu cât a iubit lumina în care e acum, sunt extraordinar de trist pentru el. Şi pentru noi. Să-ţi fie Paradisul pe măsură, Emil Brumaru!”, a scris Radu Vancu.
Scriitorul Şerban Foarţă: „La revedere, dragul meu Emil… „And flights of angels sing thee to thy rest!” („Odihneşte în cântul cetelor de heruvimi” – „Hamlet”).
„Caut, năuc, prin documente şi, deocamdată, nu găsesc decât un mic dialog al nostru (greu, azi, databil) pe FB, – după ce pusesem la păstrare un proaspăt text al tău, anume: „Să intru-n măruntaiele cuvintelor…”.
„Să intru-n măruntaiele cuvintelor,/ Să pipăi crinul în lăuntrul lui/ Plin de parfumul atotrăbdător,/ Roua, ce nu-şi dă miezul nimănui,/ S-o lin rostogolesc în palma-mi grea,/ Din fluturi maţele subţiri să zmulg/ Şi să le-atîrn în prapuri scurşi abia/ De sîngele lor fraged. Şi-apoi surd,/ Cu nici un cîntec la urechea-n rană,/ Să mă întorc iar blînd, în mîini c-o cană,/ Şi să-l întreb pe Dumnezeu, încet,/ Despre furnicile din sticlele de-oţet/ Şi despre rîma ce se-ntinde, groasă,/ Vrînd melcului să-i fie roz mireasă/ La temelia umedă de casă…”.
Călin Vlasie, director editura Cartea Românescă: „Nu m-am numărat printre prietenii lui cei mai apropiaţi, dar de fiecare dată când ne întâlneam îmi dădea de înţeles că ştie tot ce fac, urmărea atent apariţiile editoriale de la Paralela 45 şi Cartea Românească…Uneori îmi făcea onoarea de a posta câte o poezie pe pagina de facebook a Clubului Qpoem. S-a bucurat foarte mult când am venit cu Cartea Românească la Iaşi. Vizita librăria din Iaşi şi uneori stăteam la o cafea în biroul meu. Prietenos şi plin de umor din cale afară! Cred că Emil nu a avut duşmani. Un poet superb pe măsura spiritului şi caracterului său. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ocrotească cu aripa de înger a poeziei lui!”.
Regizorul Radu Afrim: „Obişnuiam să citesc în fiecare zi câte o poezie de pe pagina lui. În dimineaţa asta (când îmi fac bagajul pentru Iaşi) toata lumea din bula mea are un gând bun pentru poetul sublim Emil Brumaru. Drum lin!”.
Scriitorul Dan Lungu: „Anul 2019 păşeşte cu stângul. S-a stins unul dintre cei mai mari şi mai îndrăgiţi poeţi români din toate timpurile”.
Biografie Emil Brumaru
Emil Brumaru (nascut in 1 ianuarie 1939 in comuna Bahnutea, judetul Tighina, Basarabia), este unul dintre cei mai importanti poeti contemporani. Fiul lui Grigore Brumaru, functionar CFR si al Elisabetei, invatatoare.
Apreciat in egala masura atat de critica literara, cat si de publicul larg, reuseste sa impresioneze si prin personalitatea sa non-conformista. Are rubrici constante in Romania literara si in Ziarul de Iasi, scrie in revista Plai cu boi, apare cu interviuri in revistele mondene, participa la discutii pe Internet, potrivit Artline.ro.
Debut cu poezii in revista Luceafarul, debut editorial cu doua volume, ambele publicate in 1970, Versuri si Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse in antologii din Romania, Germania, Franta, Anglia.
Liceul National (absolvit in 1955), Facultatea de Medicina din Iasi (1963). Medic la Dolhasca ( 1963-1975), din 1975 renunta la medicina pentru a se dedica scrisului.