Frontul anti-Orban din Ungaria ameninţă cu grevă naţională

Manifestaţiile contra Guvernului ungar au fost reluate, sâmbătă, la Budapesta, după o scurtă pauză de sărbători. Sindicatele anunţă o nouă mobilizare pe 19 ianuarie şi ameninţă cu grevă naţională dacă revendicările lor nu sunt ascultate, potrivit La Croix.
Romania TV
06 ian. 2019, 19:18
Frontul anti-Orban din Ungaria ameninţă cu grevă naţională

Furia nu s-a domolit şi nici frigul, nici vântul nu au împiedicat mobilizarea anti-Orban. Protestele din decembrie au fost reluate, sâmbătă, şi 6.000 de manifestanţi au răspuns apelului partidelor de opoziţie, al sindicatelor şi al ONG-urilor. 

La originea revoltei a stat legea muncii adoptată la mijlocul lunii decembrie prin care numărul orelor de muncă este suplimentat cu 400 pe an, care urmează să fie plătite în decurs de trei ani.  

Această „manifestaţie naţională contra legii sclaviei” debutează în 2019 cu o noutate. Mişcarea fără lider, punctată de discursurile deputaţilor opoziţiei sau de sindicalişti, începe să se structureze. O mobilizare naţională este programată sâmbătă, 19 ianuarie. Sindicatele ameninţă cu grevă geenrală dacă revendicările lor comune nu sunt ascultate: revenirea la Codul muncii în interesul salariatului; creşterea cu peste 10% a salariului minim; reforma dreptului la grevă şi a negocierii sindicale; reevaluarea sistemului de pensie anticipată şi sprijin pentru muncitorii cu handicap. 

„Am creat o unitate în Parlament şi în stradă”, a spus Bertalan Tóth, preşedintele Partidului Socialist ungar. 

Antal Csardi de la Partidul Ecologist LMP a invitat reprezentanţii tuturor partidelor de opoziţie şi ai sindicatelor să propună amendamente comune la Codul muncii. Unii au ameninţat că blochează drumurile, podurile aşa cum au făcut „vestele galbene” în Franţa. 

Opoziţia reclamă între altele suprimarea unei recente reforme a justiţiei prin care independenţa magistraţilor este afectată. În plus, libertatea presei, este ameninţată în această ţară, criticată constant pentru atacurile sale la statul de drept. 

viewscnt

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Zodiile pentru care se răstoarnă căruța cu noroc pentru următorii 5 ani. Cea mai bună perioadă, cu belșug și fericire, pentru Berbeci
Capital.ro
Dispar bancomatele. Ce se întâmplă cu numerarul. Anunț pentru cei care retrag bani de la ATM
Playtech.ro
Colţul de Rai descoperit de Dan Negru în România. Este cunoscut de prea puţini români, însă e un loc istoric
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
După taxa pe stâlp, statul introduce și taxa pe hărnicie. Cine o va plăti și cât de mare este
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Filmul cu care unii încercau să-și ia BAC-ul, pe HBO Max
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Scenariu negru pentru Santorini, după ce oamenii au fugit din calea cutremurelor! Previziunile sumbre ale specialiștilor: „Un cutremur cu tsunami sau o erupție”
Cancan.ro
TOP 40 vedete surprinse în cele mai indecente poziţii! Antonia, Roxana Ionescu sau Delia şi-au mângâiat nurii şi… au făcut show total pe litoral!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Ȋnceputul sfârșitului pentru Călin Georgescu. Decizia imensă luată chiar astăzi de CNSAS
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Sfârșit tragic pentru o profesoară îndrăgită din Iași. "Școala a pierdut un mare OM, cu suflet de aur! Ne va lipsi în cancelarie, dar și în afara ei”
substantial.ro
Zeci de persoane afectate de toxiinfecție alimentară la Balul Însuraților din Reghin
MediaFlux
SCAD PENSIILE în ROMÂNIA! AVERTISMENT la nivel național pentru URMĂTORII ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști