SONDAJ: Britanicii vor un al doilea referendum privind Brexitul, pentru că îşi doresc ca Regatul Unit să rămână în UE

O majoritatea a britanicilor se pronunţă în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană şi a unui nou referendum asupra problemei Brexitului, potrivit unui sondaj, relatează Reuters.
Iulian Tudor
07 ian. 2019, 07:05
SONDAJ: Britanicii vor un al doilea referendum privind Brexitul, pentru că îşi doresc ca Regatul Unit să rămână în UE

Dacă ar avea loc un referendum, 46% dintre britanici ar vota în favoarea rămânerii în UE, iar 39% s-ar pronunţa în favoarea unei retrageri, arată această anchetă publicată duminică şi realizată de Institutul YouGov, pe un număr de 25.000 de alegători, pentru „People’s Vote” – o organizaţie care militează în favoarea unei noi consultări.

Restul persoanelor intervievate nu se pronunţă.

Votul pentru Brexit, reprogramat pentru săptămâna viitoare. Avertismentul Theresei May dacă acordul nu va fi adoptat

Dacă se scad aceste persoane indecise sau care refuză să răspundă, proporţia este de 54-46 în favoarea „Remain”.

Acest lucru corespunde unei tendinţe relevate de alte sondaje în ultimele luni – un electorat profund împărţit, dar care înconă tot mai mult în favoarea unei rămâneri în UE.

În iunie 2016, 52% dintre britanici au optat pentru Brexit.

Ipoteza organizării unui al doilea referendum este ferm respinsă de către Guvernul Theresei May – însă 41% dintre persoanele chestionate vor să aibă ultimul cuvânt de spus pe tema apartenenţei la UE, iar 36% consideră că Parlamentul este cel care trebuie să se pronunţe.

Dacă se scad indecişii, proporţia este de 53-47 în favoarea unui nou referendum.

Deputaţii britanici urmează să se pronunţe printr-un vot asupra Brexitului negociat de Theresa May în săptămâna 14-20 ianuarie.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Acești șoferi nu mai au scăpare. Amenzile curg în ultima vreme
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!