Efectele încălzirii globale. 2018 a fost al patrulea cel mai călduros an din istorie

Anul 2018 a fost al patrulea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice, continuându-se astfel seria anilor caniculari, provocată de creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în urma activităţilor umane, a anunţat luni Copernicus, serviciul privind schimbările climatice al Uniunii Europene.
Filip Stan
07 ian. 2019, 13:25
Efectele încălzirii globale. 2018 a fost al patrulea cel mai călduros an din istorie

Temperaturile medii înregistrate la suprafaţa Pământului au fost de 14,7 grade Celsius în 2018, cu 0,2 grade Celsius sub nivelul celor din 2016, cel mai călduros an înregistrat vreodată, se arată în prima evaluare a temperaturilor la nivel global, bazată pe datele colectate de-a lungul întregului an. Temperaturile din 2016 a fost amplificat de un eveniment El Nino care a încălzit suprafaţa Oceanului Pacific.

În 2018, am asistat din nou la un an foarte călduros, al patrulea înregistrat până în prezent”, a declarat într-un comunicat Jean-Noël Thépaut, directorul serviciului Copernicus privind schimbările climatice. ”Evenimentele climatice dramatice precum vara călduroasă şi secetoasă care a afectat zone extinse din Europa sau creşterea temperaturilor în zona regiunilor arctice sunt semnale de alarmă pentru fiecare dintre noi”, a adăugat specialistul. 2017 şi 2015 au fost la rândul lor uşor mai călduroşi în comparaţie cu datele înregistrate în 2018, a precizat Copernicus. Înregistrările meteorologice datează din secolul al XIX-lea.

Prin Acordul de la Paris din 2015, aproape 200 de state s-au angajat să limiteze creşterea temperaturii la +2°C faţă de era preindustrială şi ideal la +1,5°C. Luna trecută, la conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind încălzirea globală, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că omenirea are ”mari probleme din cauza schimbărilor climatice”. ”Pentru mulţi oameni, regiuni sau chiar ţări, este deja o problemă de viaţă şi de moarte”, le-a spus Guterres reprezentanţilor din aproape 200 de ţări participante la reuniunea anuală, care a avut loc în Katowice, în sudul Poloniei.

Timp de două săptămâni, delegaţii prezenţi în Polonia s-au concentrat pe concretizarea regulilor care vizează implementarea şi finanţarea Acordului de la Paris, semnat în 2015. Guterres a subliniat că este ”vital” ca obiectivele de la Paris să fie îndeplinite. Cea mai mare parte a eforturilor de a preveni încălzirea globală vizează reducerea gazelor cu efect de seră cât mai curând posibil. Cu toate acestea, măsurile promise până acum la nivel global pentru reducerea emisiilor nocive de gaze cu efect de seră sunt departe de a fi suficiente pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Raportul Copernicus confirmă prognozele date publicităţii în noiembrie 2018 de Organizaţia Meteorologică Mondială, conform cărora 2018 va fi al patrulea cel mai călduros an din istorie.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți