Până la 150 de centimetri de zăpadă s-au acumulat începând de la mijlocul săptămânii trecute în centrul şi nordul acestei ţări muntoase, potrivit serviciilor meteorologice austriece. Acumulările de zăpadă şi riscul de producere a avalanşelor au făcut ca numeroase drumuri să devină impracticabile, iar drumeţiile pe munte sunt considerate periculoase în aceste condiţii.
Trei schiori, doi germani şi un sloven, au murit la sfârşitul săptămânii trecute în afara domeniului schiabil. Trupurile altor două persoane au fost descoperite luni în zăpadă. Cei doi, o femeie în vârstă de 23 de ani şi un bărbat de 28 de ani, plecaseră la drum pentru a reface stocurile de provizii pentru animalele sălbatice, însă au fost surprinşi de o avalanşă, au anunţat luni salvatorii montani.
Alţi doi excursionişti au fost daţi dispăruţi în nord-estul ţării. În regiunea Salzburg, la altitudinea de 2.317 de metri, stratul de zăpadă măsoară aproape trei metri. În landul Stiria (sud-est), aproximativ 2.000 de persoane, printre care şi turişti, au rămas blocate în unele localităţi situate în vale după ce drumurile către acestea au devenit impracticabile. În acelaşi land, autorităţile din domeniul educaţiei au recomandat elevilor să nu pornească la drum către unităţile de învăţământ luni, prima zi de şcoală din acest an, în cazul în care căile de acces nu erau sigure. Mai multe şcoli din regiunea Salzburg vor rămâne închise marţi şi miercuri.
În masivul Hochkar din Austria Inferioară, domeniul schiabil a fost închis luni, iar localnicii şi turiştii au fost rugaţi să părăsească zona.
În Austria şi sudul Germaniei sunt aşteptate începând de marţi alte ninsori care ar putea adăuga între 25 şi 80 de centimetri de zăpadă stratului deja existent.
În timpul weekendului, ninsorile au provocat întârzieri şi anulări ale trenurilor în Bavaria, revenirea din vacanţă a fost perturbată, iar şcolile din mai multe localităţi din această regiune vor rămâne închise săptămâna aceasta. Sâmbătă, un schior în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unei avalanşe produse în Alpii bavarezi.