„În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, ea se cifrează la un procent de 26 la sută, apropiat de media Uniunii Europene, care este de 27 la sută”, a spus Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, menţionând că mulţumeşte autorităţilor din România şi Comisiei Europene şi beneficiarilor pentru acest rezultat.
Ea a afirmat că România a pornit de la o rată de absorbţie zero, iar din 2017 şi până acum a ajuns la 26 la sută.
„Am trimis la Comisia Europeană în decembrie, spre finalul lunii, mai multe cereri de rambursare şi aşteptăm să se întoarcă în România, cât de repede, încă 355 de milioane de euro. Acest procent de 26 la sută în cifre absolute înseamnă aproape 8 miliarde de euro. Opt miliarde de euro, investiţii de care au beneficiat şi beneficiază în continuare milioane de români, autorităţile locale şi tot ceea ce înseamnă mediu de afaceri”, a adăugat Rovana Plumb, conform News.ro.
Ea a spus că astfel sunt sprijinite 12.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, fiind create peste 24.000 de locuri de muncă, sunt acordate burse şi alte forme de sprijin pentru elevi şi studenţi, sunt organizate programe de screening, diagnostic şi tratament pentru diferite afecţiuni, amintind de contracte pentru infrastructură, mediu.