Stadionul Giuleşti e tăiat cu flexul. A început demolarea arenei de lângă Podul Grant

De câteva zile a început procesul de demolare a stadionului Giuleşti, în locul vechii arene urmând să fie construită una modernă, care ar trebui să fie gata până primăvara viitoare, în perspectiva EURO 2020.
Filip Stan
10 ian. 2019, 10:01
Stadionul Giuleşti e tăiat cu flexul. A început demolarea arenei de lângă Podul Grant

Avem de scos toate scaunele în maximum două săptămâni. Alte echipe de muncitori au început să demoleze interioarele și să scoată mobilierul și alte obiecte care se află în sălile stadionului. După ce scoatem toate scaunele se începe demolarea tribunelor de beton„, au declarat muncitorii, citaţi de Libertatea. De altfel, marea majoritate a scaunelor din peluza din Giulești sunt scoase deja, aceeași situație și la tribuna întâi. E mult de muncă la tribuna a doua, dar în zece zile scaunele vor fi evacuate și duse la casat sau redirecționate către alte stadioane.

Nocturna va ajunge în Colentina, pe stadionul echipei din liga secundă, Daco-Getica. Se lucrează la turaţie maximă. Firmele respective sunt obligate să lucreze în două schimburi„, spune şi Gică Popescu, consilier al premierului, responsabil pentru organizarea EURO 2020. Faptul că ne aflăm ne aflăm într-o întârzire considerabilă cu lucrările este confirmat de Gică Popescu, acesta spunând zilele trecute: „Mie îmi pare rău că s-au pierdut patru ani, în care se puteau face lucruri… Niciun stadion nu va fi gata la timp, dar finalizate vor fi peste 90 la sută„.

Noua arenă din Giuleşti va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri, cu 5.000 mai puțin decât actualul stadion.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul din România unde cumperi un apartament cu 2 camere la doar 7.000 de euro. Ajungi imediat în centru, ai supermarket și restaurante aproape
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă de Inteligența Artificială
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Donald Trump aproape de moarte în urma unui atac armat în Pennsylvania
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'