Secretarul de stat american confirmă retragerea trupelor americane din Siria

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a confirmat joi că retragerea trupelor americane din Siria va avea loc, el negând orice 'contradicţie' în strategia preşedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.
Filip Stan
10 ian. 2019, 14:36
Secretarul de stat american confirmă retragerea trupelor americane din Siria

‘Preşedintele Trump a luat decizia de a ne retrage trupele şi o vom face’, a declarat Pompeo într-o conferinţă de presă la Cairo, alături de omologul său egiptean Sameh Choukry, fără a preciza un calendar de revenire a forţelor americane.

Retragerea celor aproximativ 2.000 de militari americani desfăşuraţi în Siria pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), anunţată spre surpriza generală în decembrie de Trump, este percepută drept o ilustrare a contradicţiilor strategiei administraţiei sale, sau chiar ca o lipsă de strategie.

După ce a vorbit iniţial despre o plecare din Siria imediată şi totală, administraţia de la Washington a dat înapoi, stabilind, prin vocile lui Mike Pompeo şi John Bolton, consilierul de securitate al Casei Albe, condiţii care sunt departe de a fi întrunite: o înfrângere definitivă a SI şi garanţia că luptătorii kurzi antijihadişti care au luptat alături de americani vor fi protejaţi.

‘Nu există nicio contradicţie’ în strategia Statelor Unite, a subliniat Pompeo la Cairo, făcând referire la ‘o poveste inventată în întregime de mass-media’. ‘Angajamentul nostru de a continua să prevenim re-emergenţa SI este real, important şi îl vom continua. O vom face, pur şi simplu, într-un alt mod într-un loc specific, Siria’, unde SUA intervin militar din 2014 în cadrul unei coaliţii antijihadiste, a adăugat el.

Mesajul pe care doreşte să-l transmită este evident încă din titlu: ‘O forţă a Binelui: America revigorată în Orientul Mijlociu’.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul