IPJ Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că în data de 8 ianuarie o femeie în vârstă de 46 de ani din municipiul Braşov a decedat în blocul operator al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Braşov, înainte de o intervenţie chirurgicală.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Sesizarea IPJ Braşov a fost făcută de un medic al spitalului, potrivit sursei citate.