„Guvernarea USL a abordat cu seriozitate problemele de la Oltchim şi a încercat în doar patru luni şi în interiorul acordului negociat de PDL cu FMI să găsească cea mai bună rezolvare a situaţiei găsite. Aceasta nu se numeşte neapărat Dan Diaconescu, ci un investitor privat care să se achite rapid de o serie de sarcini extrem de clare: să platească salariile angajaţilor şi să menţin locurile de muncă”, afirmă Valeriu Zgonea într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei Mediafax.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai susţinut că guvernarea PDL nu a făcut nimic pentru remedierea situaţiei de la Oltchim şi că ceea ce se întâmplă în prezent „putea fi evitat dacă PDL nu ar fi fost interesat de satisfacerea clientelei politice şi de jaful din bani publici”.
„Deşi a trecut prin cel mai transparent proces de privatizare derulat din 1990 până în prezent, soarta Oltchim continuă să fie afectată de dezastrul creat de guvernarea PDL. În trei ani de guvernare, în care au controlat tot, democrat-liberalii nu au făcut nimic pentru remedierea situaţiei de la Oltchim. Dimpotrivă, prin intermediul unor firme apropiate parlamentarilor PDL, au căpuşat combinatul şi l-au adus la o datorie de 700 de milioane de euro. Tot ceea ce se întâmplă în prezent cu combinatul de la Râmnicu Vâlcea putea fi evitat dacă guvernarea PDL ar fi fost interesată în mod real de soarta muncitorilor şi de economia românească şi nu de satisfacerea clientelei politice şi de jaful din bani publici”, a mai declarat preşedintele Camerei.
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Slatina, unde vizitează o fabrică deţinută de o companie rusă, că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu-Vâlcea să fi investit tot o firmă rusească.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.