Judecătoria din Istanbul a hotărât ieri ca 322 de ofiţeri din armata turcă să ajungă după gratii, iar doi generali în rezervă şi un amiral să facă închisoare pe viaţă. Avocaţii militarilor susţin că verdictul a fost unul pur politic.
„Era de aşteptat ca o instanţă părtinitoare şi o curte de apel părtinitoare să nu dea un verdict obiectiv. Nici eu, nici colegii mei nu am participat la şedinţe în ultimele cinci luni. Am avut convingerea că verdictul era stabilit de dinainte şi se pare că am avut dreptate”, a spus avocatul apărării, Celal Ulgen.
La pronunţarea verdictului, rudele generalilor condamnaţi pe viaţă au izbucnit în lacrimi în sala de judecată.
„Această decizie va fi o pată neagră, nu doar în istoria juridică din Turcia, ci şi în istoria juridică a lumii. Soţul meu şi colegii săi nu au făcut nimic pentru a fi condamnaţi pe viaţă după gratii”, a spus, printre lacrimi, Nilgul Dogan, soţia unuia dintre generalii condamnaţi
Militarii au fost condamnaţi în aşa numitul dosar „Barosul”. Ei stabiliseră să bombardeze două moschei în timpul rugăciunilor de vineri, însă fără să provoace morţi, ci doar răniţi. Totul cu scopul de a declanşa furia naţionalistă şi a justifica de ce armata ar fi preluat conducerea ţării, după ce l-ar fi înlăturat pe premierul Recep Tayyip Erdogan.