Temperatura medie a aerului din anul 2018 depășește cu 1,35°C norma climatologică în vigoare – media multianuală din perioada 1981- 2010.
„După cum ne-am așteptat, iată că anul 2018 urcă direct pe podiumul clasamentului celor mai călduroși ani din istorie. Avem, deci, o nouă dovadă care ne arată că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă omenirea. În același timp, devine tot mai clar că trebuie să ne străduim să realizăm echilibrul între nevoile comunităților și nevoia de a trăi pe o planetă sănătoasă. Aceasta înseamnă implementarea unor măsuri concrete și eforturi egale în cele două direcții: atât reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
În intervalul 1900–2018, rata încălzirii a fost de 1,05°C.
Cel mai călduros an rămâne 2015, cu o temperatură medie de 11,72°C, urmat îndeaproape de 2007 (11,67°C). Analizând topul celor mai călduroși zece ani din perioada 1900–2018, se remarcă faptul că nouă dintre aceștia aparțin intervalului 2000–2018.
La nivel lunar, în anul 2018 au existat 9 luni cu abateri termice lunare pozitive cuprinse între 0,3 și 4,7°C, față de intervalul 1981–2010: ianuarie (+2,1C), februarie (+0,3C), aprilie (+4,7C), mai (+2,2C), iunie (+0,9C), august (+1,8C), septembrie (+1,1C), octombrie (+2,0C), și noiembrie (+0,9C). În 2018 a fost cea mai călduroasă lună aprilie din 1900 până în prezent.
Cantitatea anuală de precipitații din anul 2018, mediată la nivelul României, a fost de 698,8 mm – cu 10% mai mare decât normala climatologică (1981–2010). Abaterea cantității lunare de precipitații a fost pozitivă în 6 din cele 12 luni, oscilând între 16% în ianuarie și 92% în martie, iar abateri negative s-au înregistrat în restul lunilor, oscilând între 6% în noiembrie și 64% în aprilie.