Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la atelierul de croitorie al Liceului „Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei.
Acolo au intervenit Garda de Intervenţie Cehu Silvaniei şi Detaşamentul Zalău, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
Reprezentanţii ISU Sălaj spun că nu sunt persoane rănite, fiind evacuaţi 14 elevi şi două cadre didactice, potrivit news.ro.
Din primele informaţii reiese că o lampă de iluminat s-a topit şi s-a degajat o cantitate mare de fum.