Ministerul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Grila după care se face inspecţia în vederea autorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară la nivel de ţară şi elaborată şi aprobată de Ministerul Sănătăţii, a declarat, marţi, în cadrul unei dezbateri de specialitate, Robert Popescu, reprezentant al Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR).
Alina Costache
15 ian. 2019, 14:16
Ministerul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Ministerul Sănătăţii a organizat, la solicitarea ADRFR, o dezbatere publică a proiectului de ordin pentru aprobarea normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice.

„În primul rând, în textul normelor se spune: grila de inspecţie este elaborată de către personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Noi suntem de părere că autorizarea şi, respectiv, grila după care se face inspecţia în vederea autorizării sau neautorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară şi, deci, practic, unică la nivel de ţară. Să fie o grilă unitară elaborată şi aprobată de Ministerul Sănătăţii”, a spus Popescu.

El a vorbit şi despre amplasarea farmaciilor în cadrul spitalelor publice şi private.

„La articolul 16 din norme se spune că este interzisă amplasarea farmaciei comunitare în clădirea spitalelor publice sau private, respectiv în curtea spitalelor şi aşa mai departe. Ştiu că legea prevedea interdicţia de a avea farmacii în curtea spitalelor publice şi până acum. Ştim cu toţii că, în condiţiile în care funcţionează spitalele din România, existenţa unei farmacii cât mai aproape de pacienţii de spitale este bine-venită. Sunt multiple situaţii în care pacienţii trebuie să îşi cumpere fie medicamente, fie alte dispozitive şi în cazul celor care au probleme de mobilitate este chiar foarte util să fie acolo. Pe de altă parte, interdicţia de a avea farmacii în clădirea spitalelor private – nu vedem de ce nu ar putea să existe o farmacie în curtea unui spital privat cu atât mai mult cu cât prin lege până acum era stipulat clar că se poate în condiţiile în care spitalul respectiv nu are farmacie de circuit închis. (…) Credem că este o prevedere care nu face altceva decât, pe lângă limitarea unor drepturi ale spitalului privat, să afecteze pacienţii. Credem că ar trebui să rămânem în situaţia în care ne aflăm până acum cu legea – interzicem existenţa farmaciilor în incinta spitalelor publice”, a susţinut Popescu.

Totodată, el s-a referit la condiţiile în care se poate suspenda voluntar activitatea farmaciilor.

„Am văzut că încă din lege s-a eliminat posibilitatea suspendării voluntare a activităţii de până la 60 de zile, însă suspendarea până la 180 de zile care necesită aprobarea Ministerului Sănătăţii are câteva probleme. (…) Legea este inaplicabilă din mai multe puncte de vedere, în sensul în care cererea de suspendare a activităţii trebuie făcută cu cinci zile înainte de momentul la care vrei să se întâmple suspendarea, ceea ce în cazuri normale, în care poţi să anticipezi că se vor întâmpla anumite evenimente care să conducă la cererea de suspendare, este ok. Dar, dacă o să aibă loc un incendiu sau dacă se întâmplă alte lucruri inclusiv îşi dau demisia intempestiv angajaţii, sunt multe cazuri în care, deşi legea spune că ar trebui ca cererea să se poată face cu cinci zile înainte, este evident că este imposibil. Dar, mai important decât asta, este vorba despre faptul că, după ce s-a suspendat activitatea, trebuie depuse documentele care să arate că se întrunesc condiţiile reluării activităţii cu minimum 60 de zile înainte de expirarea termenului de 180 de zile”, a arătat reprezentantul Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România.

Secretarul de stat Octavian Alexandrescu a susţinut că Ministerul Sănătăţii vrea să se asigure că în momentul în care normele privind funcţionarea farmaciilor vor fi publicate în Monitorul Oficial vor ajuta la desfăşurarea activităţii şi nu vor încurca.

Citeşte şi Sorina Pintea: Controalele în maternităţi au început. Se verifică dacă protocoalele de dezinfecţie sunt conforme

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...