Reacţia Parchetului general după decizia privind protocoalele cu SRI: Deciziile CCR sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor

Parchetul General precizează că a luat cunoştinţă de decizia CCR privind conflictul dintre Ministerul Public şi Parlamentul României şi precizează că, potrivit Constituţiei, astfel de decizii sunt general obligatorii şi se aplică pentru viitor.
Romania TV
16 ian. 2019, 14:32
Reacţia Parchetului general după decizia privind protocoalele cu SRI: Deciziile CCR sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a protocoalelor din 4 februarie 2009 și 8 decembrie 2016.

Potrivit art. 147 alineatul 4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. După motivarea deciziei, urmează a fi identificate și analizate soluțiile optime în vederea dispunerii măsurilor legale corespunzătoare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al Parchetului general. 

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

„Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitare, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin (1), art. 7 alin (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii SRI”, se arată într-un comunicat CCR.

Curtea Constituţională a stabilit că instanţele de judecată vor evalua doar dosarele aflate în curs de judecată şi vor dispune măsuri corespunzătoare.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate – vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile corespunzătoare”, a decis CCR, potrivit comunicatului de presă.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Singurele 3 zodii care sunt protejate de astre în lunile septembrie și octombrie. Răsturnări spectaculoase de situații pentru Berbeci
Capital.ro
Se schimbă banii. România e obligată să treacă la Euro: Strângeți cureaua!
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Schimbare de proporții la X Factor. O mare vedetă revine pe sticlă
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...