Probleme cu salarizarea în Sănătate, sindicatele cer discuţii cu premierul Dăncilă

Preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat joi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, privind impactul Ordonanţei de urgenţă 114/2018 asupra veniturilor salariale ale personalului medical şi auxiliar, că sunt probleme în continuare şi speră că acestea vor fi rezolvate într-o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.
Romania TV
17 ian. 2019, 20:51
Probleme cu salarizarea în Sănătate, sindicatele cer discuţii cu premierul Dăncilă

Sunt probleme în continuare, mai aşteptăm. În schimb, mai avem o promisiune pentru săptămâna cealaltă (27-28 ianuarie – n.r), o întâlnire cu doamna premier şi cu cei care au participat la această OUG 114. Încercăm în continuare să găsim soluţii. (…) Numai după întâlnirea cu premierul cred că putem să avem soluţii concrete cu cei care au iniţiat OUG 114 – ce a fost în capul lor, şi de ce se îngheaţă anumite sporuri, salarii şi de ce la ele, la cele din 2018, există această raportare”, a declarat Bărăscu, la finalul întâlnirii de la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit liderului Sanitas, există speranţe că revendicările vor fi rezolvate. „Speranţe avem, pentru că nu se poate altfel şi nu e bine pentru niciuna dintre părţi. (…) Dacă se va întâmpla ceea ce este acolo, un scandal monstru va fi”, a spus Bărăscu.

La rândul său, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a explicat că sunt două perspective de modificare a OUG, ori prin altă ordonanţă de urgenţă ori prin procedură parlamentară.

„Au fost două tipuri de discuţii – discuţiile tehnice legate de ceea ce putem obţine prin interpretarea prevederilor actuale ale ordonanţei. Noi suntem convinşi că avem dreptate în anumite chestiuni, spre exemplu, cea legată de modalitatea în care se aplică această creştere pentru cei care beneficiază de creşterea salariului de bază; iniţial, aplicăm salariul minim pe economie şi ulterior îi dăm pătrimea corespunzătoare. Deci, au fost discuţii tehnice de ceea ce putem obţine la momentul actual aşa cum arată ordonanţa. Partea a doua (a discuţiilor – n.r.) ţine de ceea ce ne dorim să obţinem odată cu modificarea ordonanţei şi sunt două perspective de modificare: ori printr-o altă ordonanţă de urgenţă ori la momentul la care aceasta intră în procedura parlamentară de adoptare prin lege. Vom vedea la discuţiile ulterioare care va fi modalitatea prin care vom reuşi să obţinem ceea ce ne dorim, adică aplicarea sporurilor la salariile de bază actuale pentru toate categoriile de personal – asta este o solicitare esenţială – şi cea de a doua solicitare este ca niciunul dintre salariaţi să nu intre într-o formă sau alta pe o zonă de pierdere salarială raportată la decembrie 2018”, a afirmat Predica.

Aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri salariale ale personalului medical şi auxiliar, declara ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, săptămâna trecută.

Ea spunea că s-a convenit cu sindicatele să se facă simulări pentru a vedea exact care sunt principalele nemulţumiri pe care le invocă sindicatele legate de prevederile ordonanţei şi afirma că vor exista runde de discuţii pentru a putea rezolva problemele care au apărut.

Pintea a explicat atunci că tariful orar pentru nivelul gărzilor se calculează la nivelul salariului de bază din ianuarie 2018, rămânând la acelaşi nivel, înainte de majorare. „Gărzile şi sporurile care se aplică la salariile de bază şi sporurile de condiţii rămân îngheţate la nivelul 2018, dar salariaţii cărora le rămân îngheţate sporurile beneficiază de majorările aferente Legii salarizării”, a explicat ministrul pe 8 ianuarie.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac românii când își pun parola la conturile de Facebook, TikTok sau Instagram. Așa îți pot fi furate datele de pe toate platformele
Capital.ro
Statul ia bani de la cetățeni. Românii achită minim 5.000 de lei. Decizia care se aplică în toată țara
Playtech.ro
Deschiderea succesiunii. Ce înseamnă şi cine o poate solicita
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Luna Plină Roz lovește din plin, în aprilie. Doar trei zodii scapă de influențele negative
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine sunt cei doi medici rezidenți care au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. Erau la aceeași specializare, la cel mai mare spital din Iași
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Schimbare pentru șoferii cu permis categoria B. Ce vehicule vor putea conduce după 24 de ani. Se schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Ce se întâmplă cu cardurile educaționale în 2025? Finanțarea depinde exclusiv de Uniunea Europeană
MediaFlux
Taxa pe câine, în România: De ce trebuie să plătească și cei care nu au animale
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă