CHEFI LA CUŢITE 2019. Foştii concurenţi decid soarta semifinaliştilor. „Mereu ne-a fost frică de ei”

Zi extrem de importantă pentru cei zece bucătari rămași în competiția „Chefi la cuțite” în semifinala celui de-al șaselea sezon, difuzată luni, de la ora 20.00, pe Antena 1. Experiența lor culinară a concurenților va continua în penultima etapă a concursului cu trei probe de foc, ce îi despart de marea finală și de premiul de 30.000 de euro.
Iulian Tudor
21 ian. 2019, 10:06
CHEFI LA CUŢITE 2019. Foştii concurenţi decid soarta semifinaliştilor.

De luni, cei care au demonstrat că își merită locul din bucătăria „Chefi la cuțite” vor găti pe cont propriu. Battle-urile s-au încheiat, munca de echipă devine o luptă individuală din care doar cei mai talentați vor triumfa: „Simt competiția, simt că pot să fac față. Sunt puternică, am arătat-o. În etapa următoare voi fi și mai puternică decât am fost. Într-o competiție a bărbaților, vreau să fiu prima femeie care câștigă acest concurs, să fiu o deschizătoare de drumuri.”, afirmă Maria Burlacu, concurenta „de aur” din echipa lui Cătălin Scărlătescu. Luni, cei trei chefi își vor susține concurenții din culise, iar ultimele indicații, ultimele sfaturi și ultimele imbolduri motivaționale pot fi date doar înainte ca Gina să dea startul primei probe.

Citeşte şi CHEFI LA CUŢITE 2019. S-a DECIS. Un concurent a părăsit competiţia. Aceştia sunt bucătarii care merg în semifinală

Semifinala începe cu mari emoții, nu doar din cauza faptului că presiunea momentului este copleșitoare, cât și din cauza faptului că jurații primei probe sunt cei de care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se tem cel mai mult- foștii concurenți, cei ce au trecut deja prin emoțiile show-ului: „De ei mereu ne-a fost frică. Ei sunt cei mai critici oameni de pe planetă. Uită prin ce au trecut, sau sunt atât de pretențioși în ale mâncării încât votează foarte ciudat.”, mărturisesc chefii. Bogdan Vandici, câștigătorul ultimului sezon „Chefi la cuțite”, alături de Cristina Pavel și Marlena Botezatu, cele două concurente talentate din finala sezonului 5, vor fi doar o parte dintre cei care vor decide soarta bucătarilor în prima probă a semifinalei, difuzată luni seară, pe Antena 1: „Sunt puțin nostalgic, dar totodată încerc să îmi stăpânesc emoțiile și să fiu obiectiv.”, afirmă Bogdan. „Știu deja cum e pe partea cealaltă. E stresant, sunt mulți nervi. Dar și pentru noi este stresant acum.”, a adăugat Cristina.

Mai mult decât atât, tema probei de gătit va crește tensiunea în platoul „Chefi la cuțite” și mai mult: „Prima probă de semifinală ne umple de spume!”, e de părere chef Bontea.

Luni seară, pe Antena 1 vor fi difuzate primele două probe din semifinala show-ului prezentat de Gina Pistol, urmând ca marți, de la 20:00, ediția să debuteze cu ultima probă decisivă de semifinală și să continue cu o ultimă luptă gastronomică de neuitat, finala, care va fi disputată de cei mai talentați trei bucătari. Cine va merge mai departe și în ce culoare va străluci cel de-al șaselea sezon „Chefi la cuțite”, telespectatorii Antena 1 vor putea afla săptămâna viitoare.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Cele mai accesibile destinații turistice din România de Revelion. Unde să te distrezi pe bani puțini în Noaptea dintre Ani
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Se construiește încă un pod peste Dunăre. Investiție uriașă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Parlamentul din Coreea de Sud a votat pentru demiterea președintelui interimar
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă