Câţiva cercetători chinezi au realizat o invenţie pe care o consideră utilă, dar care este privită mai ales cu zâmbete. Concret, aceştia au conceput un aparat automat de masturbat, dedicat exclusiv bărbaţilor, considerat dealtfel primul de acest gen din lume.
Conform gadgetreport.ro, aparatul este prevăzut cu un panou digital de pe care se pot face ajustările necesare, în funcţie de „dimensiunile” donatorului. În plus, pentru a-l ajuta să „intre în atmosferă”, vine cu o pereche de căşti, la care pot fi ascultate diverse piese muzicale.
O asemenea „jucărie” nu este însă disponibilă pe piaţă, ea aflându-se deocamdată în dotarea spitalului din Nanjing. Sperma este colectată în recipiente care apoi sunt sigilate, iar materialul seminal este folosit pentru inseminarea femeilor, în cadrul fertilizarii in vitro.